AUTOAREA
Jimin a condus-o pe Yon acasă, urmând să se îndepărteze de locuință fetei, acum fiind pierdut în gânduri, plimbându-se prin cartier.
Acesta se simțea groaznic. Toată starea lui bună dispăruse, iar acum era doar el împreună cu tristețea lui pe străzile cartierului slab luminat.
Ar fi vrut să se întoarcă la Yon, să o i-a în brațe şi să nu-i mai dea drumul.
Ştia că nu o să se simtă bine dacă o să încerce să o scoată pe fată din inima şi din viața lui.
Începea să aibă sentimente pentru ea şi era conștient că o să-i fie greu să nu se gândească la ea de acum încolo.
Era îngrijorat pentru fată, dar încerca să fie optimist şi să creadă că încă nu s-a atașat de el şi că o să poată să îl uite.
Yon, în schimb era îngrijorată pentru băiat la rândul ei.
Observase că ceva îl măcina pe acesta încă de când au plecat din parc și oricât de mult ar fi vrut să afle, nu avusese curajul să îl întrebe ce a pățit.
Se întreba dacă cumva a făcut ea ceva greșit, ceva ce l-a supărat pe băiat, însă nu găsea nici un răspuns la întrebările ei, iar singurul care i-ar fi putut răspunde, era însuși Jimin.
Fata intră în casă, pierdută în gânduri, fără să-i bage în seamă pe membrii familiei care stăteau pe canapea, aşteptând ca fata să ajungă acasă.
Urcă scările spre camera ei şi imediat cum intră, se arunca în pat fără să-i mai pese de altceva.
Ar fi vrut să-i dea un mesaj lui Jimin, dar prefera să-l lase singur puțin.
Nu voia să fie insistentă sau enervantă.
Fiind total pierdută în gânduri, nici nu l-a observat pe tatăl ei când a intrat în camera.
—Haide la masă. Spune bărbatul din pragul ușii, având o voce blândă.
—Nu prea am poftă de mâncare, scuze.
—Eşti bine? Nu ești deloc în apele tale.
Tatăl ei era îngrijorat.
Nu o mai văzuse pe Yon în starea asta de mult timp.
Ştia că ceva o deranja, dar ştia şi că fata este foarte incăpățânată şi nu i-ar fi spus ce a pățit.
—Sunt bine, tată. Doar puțin obosită. Spune fata cu un zâmbet slab pe față.
—Te-a supărat cineva?
La întrebarea lui, fata doar a dat negativ din cap.
—Spune-mi cine a îndrăznit să-mi facă fata tristă, ca să am eu grijă de el. Spune tatăl fetei, cu o față serioasă şi cu pumnii lovind aerul de parcă ar fi fost acel cineva în fața lui chiar acum.
La gestul tatălui ei, fata a început să râdă cu poftă.
Cumva, el mereu ştia cum să o înveselească, în absolut orice situație.
Îi era dor de momentele tată-fiică de pe vremuri, dar chiar dacă momentele alea erau rare în prezent, ea tot se înțelegea la fel de bine cu el.
Nimic din relația celor doi nu se schimbase.
Bărbatul a râs şi el, fiind fericit că a putut să o facă pe fată la rândul ei fericită.
—Nu te mai pun să mănânci acum că dacă începi să plângi în timpul ăla, o să faci indigestie așa că culcă-te. Mâine ai şcoală.
