YON
Văzând că MiHi era atât de aproape de Jimin, simțeam un gol în stomac și o durere apăsătoare în piept.
Jimin se uita urât la mine, probabil pentru imobilizarea de mai devreme, iar acum regretam ce am făcut.
Pentru o secundă nu m-am gândit că l-aşi putea rănii şi nu m-am gândit că el trebuie să fie sănătos pentru concertul de mâine.
Totuși nu cred că l-a durut așa tare și mai mult ca sigur nu are nici o zgârietură, așa că nu înțeleg de ce MiHi a dramatizat în halul ăla de m-a împins.
Jimin se poate ține pe picioare, nu are nevoie de ajutor.
Eu în schimb, am căzut rău cu piciorul sub mine și acum probabil am o luxație care nu o să se vindece prea curând.
Măcar ar fi putut să se dichisească să mă ajute, dar el se dă drept victimă ca să fie susținut de MiHi.
Crede că mă face geloasă? Ei bine, nu o să-i meargă.
Gândurile mele se risipesc atunci când Jungkook mă înghionteşte puțin pentru a mă face atentă la el.
—Ești bine?
—Da. Poți să-mi dai drumul acum.
—Ok.
Când acesta mi-a dat drumul şi am încercat să merg, aproape m-am dezechilibrat, dar am reușit să mă stabilizez ținându-mă de masă.
Dacă m-ar vedea mama acum, probabil ar chema toate ambulanțele din țară.
—Parcă ai zis că ești bine.
—Poți să mă duci acasă, te rog?
—Trebuie să mergi la spital. Spune o voce cunoscută, iar când îmi ridic privirea, o văd pe SunHi uitându-se îngrijorată, iar celelalte fete uitându-se ciudat la mine.
Am fost atât de prinsă în gânduri, încât nici nu le-am observat.
—Nu-i nevoie! Le răspund cu o privire liniștitoare.
—Nu înțeleg ce se întâmplă, dar ești ciudată. Eu chiar nu te mai înțeleg. Acum spui că urăști BTS și după îl pui pe Jungkook să te ducă acasă? Dacă îi urăști, chiar trebuia să-i faci rău lui Jimin? Și de ce vorbești așa normal cu Jungkook şi pe Jimin îl omori din priviri? Dar mai important, de ce sunt ei aici? Spune MiHi toate astea, aproape țipând, după care adaugă tot ea. Stai aşa! Tu cumva îl placi pe Jungkook?
La întrebarea ei am rămas stână de piatră.
Jimin se enervase şi după ce şi-a dat şorțul jos, a ieșit din restaurant cu paşi repezi.
Mă simțeam prost pentru tot, mă simțeam ca naiba în momentul ăsta.
Atunci voiam să țip şi să o bat pe MiHi, până s-ar fi învățat minte să nu se mai bage în viața mea.
Poate era prietena mea, dar nu avea nici un drept să aducă acuzații care nu erau adevărate.
Voiam să fug după Jimin, dar cu piciorul care mă durea îngrozitor de tare, nu aveam nici o șansă.
Mi-am întors privirea pentru a le întâlnii pe a celorlalți băieți, iar când m-am uitat mai mult prin restaurant, am fost fericita să văd că mama nu era aici și că cel mai probabil se afla în bucătărie, iar clientii încă nu venise.
Chiar dacă o să fiu bombardată de întrebări când o sa ajungă ai mei acasă, cel puțin o să fie acasă, nu într-un restaurant.
M-am uitat la fete, după care la Jungkook și i-am făcut semn să mergem, primind din partea lui o aprobare ușoară din cap.
