CONVENIENCE STORE

Capitolul 9

După câteva secunde, Yon ajunge cu picioarele pe pământ şi îi răspunde lui Jimin la apel.

Îngheață instant când îl aude pe băiat gâfâind de parcă tocmai alergase la un maraton.

Încerca să spună ceva, însă tot ce se auzea erau suspinete provocate de lacrimile ce îi curgeau pe chip băiatului, neîncetat.

JIMIN

Alerg, insă nu ajung nicăieri...

Sunt înconjurat de întuneric, însă pot observa o siluetă întinsă pe jos. Mă apropii şi mă las la nivelul persoanei respective, însă cad in genunchi când observ cine este

Era Yon care stătea întinsă, inconștientă pe jos.

Am ridicat-o puțin, punându-i capul în poala mea încercând să o trezesc.

Aceasta deschide ochii foarte puțin încât să mă privească şi zâmbește slab.

—Jimin...

Doar atât apucă să spună, urmând să dispară din brațele mele precum o iluzie.

Întunericul dispare, acum fiind lângă magazin. Mă uit pierdut prin jur până o zăresc pe fată întinsă pe jos într-o baltă de sânge.

Vreau să alerg spre ea, însă sunt blocat în același loc. Parcă eram lipit de asfalt.

Observ cum maşina ce tocmai a călcat-o, se pierde printre celelalte maşini, făcându-se nevăzută.

Yon se lupta pentru viața ei, încercând să se ridice.

Aceasta, din cauza impactului nu era în stare să se țină pe picioare.

Voia să strige după ajutor, dar vocea o lăsa de câte ori încerca să deschidă gura.
 
Încep să plâng de frustrare.

Ea se lupta pentru viața ei, iar eu nu puteam să fac nimic ca să o ajut.

Doar o priveam şi plângeam.

Mă uit în ochii ei, care acum mă privesc şi tot ce pot să descifrez de pe buzele ei este numele meu, rostit plin de durere şi speranță.

Îmi cerea ajutorul.

Lacrimile îmi curg  fără încetare, iar privirea mi se încețoşează.

Aud un țiuit lung în urechile mele, după care tot ce mă înconjoară redevine negru...

***

Mă trezesc brusc, uitându-mă speriat prin cameră, făcând contact vizual cu cei șase băieți care mă priveau la fel de speriați.

—Yah, Jimin. Eşti bine? Mă întreabă Jungkook cu o față îngrijorată.

—Da. Doar am avut un coșmar...

Încă respiram greu, iar lacrimile păreau că nu au de gând să se oprească.

Chiar dacă a fost un vis, a părut atât de real încât nu aveam cum să nu mă gândesc dacă fata este chiar ok şi dacă doarme la ora asta.

—Dacă totul a fost un vis şi totul este în regulă acum, eu o să mă duc înapoi în cameră să dorm. Spune Yoongi cu o față plictisită, ieșind din cameră.

—Calmează-te. Nu mai plânge, omule. Spune Taehyung şi mă bate uşor pe spate.

—Ce ai visat de ai explodat aşa? M-am speriat când te-am auzit țipând. Adaugă Jungkook.