CONVENIENCE STORE

Capitolul 6

YON

Stăteam de ceva timp pe canapea și ascultam cum Kwang și Jimin aveau o conversație destul de lungă, legată de baschet, încercând pe cât de mult posibil să fiu atentă la ei și să nu fiu distrasă sau prinsă în miile de gânduri pe care le aveam acum.

Ai mei nu erau încă acasă, ceea ce mă bucura mai mult decât orice fiindcă nu eram nevoită să dau explicații, neavând nici starea necesară pentru a le povestii despre băiatul din casa noastră, dar nici o explicație bună care să mă scoată din asta.

Din cauza lui Kwang nici nu am apucat să vorbesc cu Jimin, iar asta mă făcea să fiu stresată. Voiam să am șansa să vorbesc cu el între patru ochi fără să fiu întreruptă de cineva. Îmi doream să petrec timp cu el, iar ceea ce mă stresa de fapt, era că nu știam de unde provine toată această nevoie disperată și eram al naibii de fericită să îl văd, de parcă ne-am cunoaște de ani buni.

Imediat cum intrasem în casă, nu apucasem să spun nimic. M-am pus pe canapea și am rămas acolo până când m-am plictisit de conversația lor ce persista de câteva minute bune. Eram obosită, încărcată cu energii negative și înfometată.

La scurt timp mi-am făcut drum spre bucătărie pentru a pregăti ceva de mâncare, simțindu-mi stomacul cum protestează, sperând că cei doi urmau să se oprească din vorbit.

Imediat îl văd pe Kwang care apare în bucătărie cu zâmbetul pe buze, știind că sigur plănuia ceva. Nu îmi dădea un sentiment plăcut.

—Mă duc la restaurantul mamei să o ajut. Tu stai cu Jimin și nu-l lăsa să plece, fiindcă mama vrea să-l cunoască așa că o să rămână la cină. Spune cu o față nevinovată, ultima frază spunând-o în șoaptă, după care pleacă în grabă pentru a nu avea timp să îl opresc.

În acel moment realitatea mă lovise zdravăn.

Kwang îi spusese mamei despre Jimin și Jimin mai mult ca sigur i-a zis lui Kwang cine este.

Mai rău de atât era că tata ajungea acasă la scurt timp după mama, iar asta înseamna că urma să luăm cina împreună, cu Jimin.

Ies din gândurile în care eram prinsă odată cu apariția băiatului în bucătărie, ce mă privea intens.

Acesta stătea sprijinit de pragul ușii cu mâinile în buzunarele de la pantalonii de trening ce stăteau perfect așezați pe el, având un zâmbet jucăuș pe față .

—Bună, Yon. Spune acesta cu vocea lui groasă, provocându-mi mii de fiori prin tot corpul.

—Bună și ție. Îi răspund simplu stând cu mâinile în sân, încercând să nu par intimidată de el.

Era atrăgător și nu putem să spun că nu aveam habar de sentimentele pe care începeam să le am pentru el într-un timp atât de scurt.

Chiar dacă nu eram nici pe departe supărată fiindcă nu primisem nici un semn de viața, tot voiam explicații și motive pentru care nu a făcut-o, iar prin comportamentul rece pe care încercam să îl am, reușeam cumva să îl trag de limbă.

Acestuia îi dispare zâmbetul de pe față, privindu-mă îngrijorat, dar și speriat.

—Ești supărată, nu-i așa?

—Nu sunt deloc supărată. Doar vreau un motiv bun pentru care nu am primit nici un mesaj. Cel puțin dacă mă minți, minte-mă în așa fel încât să te cred. Spun eu lăsând privirea în pământ, încercând să mă feresc de privirea lui.

Păream a copil de cinci ani, care se supăra că nu primește bomboane.

Sincer... nu mă așteptam la început nici măcar să fim prieteni, iar acum aveam pretenția ca el să-mi dea mesaje zilnice. Câteodată eram mult prea complicată.