Colți della Elveția

Capitolul 2 - "Îți place usturoiul?"

Întregul drum a durat mai puțin de un sfert de oră, dar, chiar și așa, clipele pline de linște erau apăsătoare și mi-aș fi dorit ca fratele meu să vorbească cu mine...

Mortimer conducea, iar eu îi stăteam alături, privind la trotuar atent, ca nu cumva Heather să se fi deplasat, iar noi să o ratăm.

Într-un final ajungem pe străduță îngustă unde neonul roșu strălucea în ceață. Mortimer a stins faruruile și a continuat să înainteze. Atunci am văzut-o. Exact cum o lăsasem.

Mai repede decât mi-aș fi putut imagina, fratele meu împinge ușa și iese în grabă, aterizând în genunchi lângă trupul inert. După cateva clipe am ieșit și eu, apropiindu-mă încet. Mortimer îi lua pulsul.

"Vino mai repede."

Lucrul care îmi plăcea cel mai mult la fratele meu era că niciodată nu folosea jigniri. Știu că meritam mult mai mult de atât, dar simpla sa intonație deja mă lovea cumplit. Am făcut doi pași mari și am privit.

Deodată am realizat ce monstru sunt. Ce dereglare a naturii. Heather era întinsă pe iarbă, cu ochii închiși, însângerată și suferind.

"Ai spus că era o rană la mâna! De ce te-ai legat și de beregată?! Ți-ai plănuit să omori pe cineva în seara asta?!"

Cuvintele lui m-au nedumerit. Nu aș fi făcut în veci așa ceva. Oricât de tenatant ar fi.

"Nu pot să cred ce spui. Știi că nu aș face asta niciodată!"

"Atunci cum explici mușcătura asta?"

Atunci am observat cum gâtul fetei era înfășurat într-o dungă întunecată de sânge. Și, pe partea dreaptă, aproape deloc vizibil, două puncte ale unei mușcături.

"Trebuie să mă crezi! Nu am fost eu!"

"De ce?"

"Pentru că sunt fratele tău și știi că nu aș face așa ceva niciodată!"

"Să spunem că te cred. Atunci cine a făcut asta? Poate că vampirul celălalt a avut grijă să își pună mănuși, nu ca tine. Iar dacă moare, întreaga vină pică pe tine, pentru că tu ți-ai lăsat amprentele."

Atunci am realizat în ce situație mă aflam. Până acum am crezut că pot scăpa de fiecare dată, deoarece niciodată nu am avut victime grav rănite.

Dar apoi m-am simțit aproape ușurat. Mușcătura nu era una normală.

"Mason."

Nu am fost surprins să îmi aud numele. Fratele meu mă privea cu ochii mari. Normal că și el descoperise natura mușcăturii.

"Ce ne facem, Mas? Nu o să știe de ea când se trezește și s-ar putea să fie foarte însetată atunci..."

Da, așa e. Heather a fost transformată în vampir. Nu îmi mai făceam griji că puteam ajunge la închisoare. Rănile se vindecau ușor odată cu experimentarea nemuririi.

"O ducem acasă și îi explicăm tot, presupun. Dar nu o să ne creadă."

Mortimer gândi. Își luă o atitidine serioasă, privind chipul plin de durere al fetei.

"Ba cred că da. Odată ce vede ce se întâmplă cu ea, o să înceapă să își dea seama că ceva nu este în regulă."

Aici avea dreptate. Am ridicat-o așadar pe Heather și am așezat-o grijuliu pe bancheta din spate în timp ce Morty pornea motorul. Am întârziat câteva momente privind chipul delicat. Era așa de firavă! Nu era pregătită să fie vampir... De fapt, este cineva?