Colți della Elveția

Capitolul 20 - "Aici 911."

   Începeam deja să mă întreb - ce provocase această scurgere de informație în orașul Bakewell? De ce Hallowcreek preluase toată celebritatea legendei fanteziste, când este clar că sângele de vampir, de fapt și de drept, era sânge Guadalupe. Primul vampir născut, a fost un vampir "hallowcreek", adică din ăla cu 4 colți. Dar a fost născut de Magda Guadalupe.

   Eram tot acasă, căutând în debara o valiză, un geamantan sau chiar și o geantă de voiaj. Asta presupunea "pregătirea bagajelor". Nu îmi plăcea, într-adevăr. Singura oară, exceptând-o pe aceasta, când a trebuit să îmi fac un bagaj, a fost momentul plecării mele silite de acasă. Ca și acum, am fost nevoit să îmi fac un bagaj.

   Dar acest moment este mai bun. De ce? Pentru că mă alungă niște străini, nu este la fel de dezamăgitor. Privind în urmă, la ziua în care mi-am rostogolit geamantanul pe scările casei mele părintești, trăgându-l mai apoi după mine către ușa de la intrare. Mergeam reținut, nu credeam că este adevărat. Mă tot uitam în spate, sperând să o văd pe mama și pe Mortimer trăgându-mă înapoi și spunând că "ne vom descurca", dar această imagine lipsea din peisajul realității. Era doar tata, la capătul holului, cu brațele încrucișate la piept, privindu-mă acru, de la spate, dar apoi prefăcându-se că își aranjează cutele inexistente ale cămășii de noapte, în momentul în care îmi întâlnea ochii umezi. Era toiul nopții, normal că nu mă așteptam să coboare cineva.

   "Mason."

   "Hm?"

   Mortimer apăru de după ușa deschisă la jumătate. Privi în sus la brațele mele care încercau să apuce ceva de pe raftul superior.

   "Să îți pui tot, OK? Absolut tot ce este al tău. Oricum nu noi o să cărăm."

   Încuviințez din cap. Mă așteptam totuși să își înceapă povestea. I-am dat însă răgaz, oferindu-i timpul necesar destinderii. Scot o valiză veche, bleumarin.

  Dormitorul era încă locuibil, abia dacă scoseserăm câteva haine din dulap. Deschid geamantanul, așezându-l pe pat. Ce mai era de luat în afară de îmbrăcăminte și câteva obiecte cu valoare sentimentală?

  Deschid sertarul noptierei și cotrobăi pe acolo, găsind vechiul ceas de mână a lui Mortimer, bonurile fiscale pe care încă le mai păstrează, câteva monede și... scame. Îl închid dezamăgit. Telefonul lui Mortimer, de asemenea, își găsise reședință noptiera. Îl privesc o clipă, gândindu-mă la o faptă îngrozitoare. Mă așez pe pat, cu mâinile sprijinindu-mi bărbia, pentru a le avea "sub control". Nu, nu le voi mișca. Nu, nu voi atinge telefonul fratelui meu. Trebuia să am încredere că îmi va spune adevărul și asta cât de curând. Ar fi trebuit să fiu și eu un frate mai bun, poate, iar, acum, cu atât mai mult. Trebuia să îi demonstrez că își putea exprima necăjirile liber față de mine, având certitudinea că spune cui trebuie.

   Dar nu am rezistat.

   Mă uit prin deschizătura ușii, sperând din tot sufletul că nu avea să intre Mortimer, să mă surprindă făcând cel mai îngrozitor lucru. Ridic telefonul de pe noptieră, cu mâinile tremurânde. Gândul meu era acum alert, într-o speranță totală, că nu voi găsi nimic care să îmi atragă atenția. Dar vibrația primirii mesajului mă transformă într-un trădător.

   Decizia pică. A aflat deja. Sună-mă. ~ Esme Guadalupe

   Închid cât de repede pot telefonul, aruncându-l aproape, pe noptieră, când aud pași apropiindu-se. Îmi revin din încordare, imitând atitudinea obișnuită. Riscam să pierd adevărul.

   "Hei."

   Prefer doar să întorc privirea, ca un răspuns. Mortimer trece însă pe lângă mine, ignorându-mă, venind de fapt doar ca să își ia telefonul. Urma să o sune pe Esme probabil. Încerc să îmi continui bagajul, ocolind faptul că în unele momente uitam să respir. Cine este acest personaj de care se ascunde domnița? Greu de crezut că a reușit careva să afle ceva de la ea. Pare un castel întunecat, cu poțile închise cu lacăte de fier uriașe, înconjurat de fulgere. Imaginea asta o inspiră de fiecare dată când îi întâlnesc persoana.