Colți della Elveția

Capitolul 10 - "Te-ai bosumflat? Lasă că îți trece."

   Heather se smuci încă o dată și reuși să se elibereze din strânsoarea mea. Noroc însă că eram deja departe de Queen Elizabeth.
  
   "Ce faci?!" mă întrebă pentru a miia oară Heather. "Ți se pare că am vreo armă la mine? Crezi că pot să îi fac ceva? A fost o greșeală!"

    "Colții tăi și desfrânarea sunt de ajuns. Fratele meu nu se poate apăra acum de tine, în cazul în care te mai apucă. Controlează-te! Încearcă măcar!"

   "Păi să știi că încerc! Tocmai de aceea am vrut să îl văd pe Morty!"

    "E Mortimer pentru tine."

    "Pe Mortimer. Am vrut să îmi cer scuze, OK? Am vrut să îi spun cât de rău îmi pare... Nici nu îți imaginezi în ce situație mă aflu! Am fost teribil de speriată și m-am simțit extrem de vinovată și furioasă când am văzut ce i-am făcut! Lasă-mă, te rog, să îl vizitez măcar o dată. Poți și tu să fii acolo, de față. Poți fi lângă mine!"

    Mi-am frământat efectiv tâmplele cu degetul mare și cel arătător, simțind cum acestea mi se adâncesc în piele. Heather mă privea rugător, exact ca și puii aceia de cățeluși cu ochii mari și plângăcioși. Dacă începea din nou să plângă, pe bune, nu mai rezistam. Cred că mi-aș fi ieșit din sărite și aș fi lăsat fiecare cuvințel, oricât de dureros ar fi, să îmi iasă din gură, exact în forma lui brută.

   "Te rog. M-aș simți teribil și vinovată pentru un mult prea lung timp după aceea. Am nevoie să îmi cer scuze. Aproape am omorât un om! Spune-mi măcar dacă e bine!"

   "Heather..."

    Acum a fost rândul meu să îmi extrag brațul de sub degetele ei răsfirate pe paltonul bej.

   "Du-te acasă. Du-te acasă și stai acolo. Nu vreau să mă mai implic mai mult decât necesar în baby-sitting-ul tău. Pleacă."

   Eram deja în fața casei mele, iar afară se mai zăreau încă razele soarelui, dar într-o nuanță pastel. Eram epuizat.

   "Pot măcar, înainte să plec, să folosesc... Dușul?"

   M-am holbat o clipă la ea, neînțelegând nefireasca întrebare. Cum ar fi să vină cineva la tine și să te întrebe dacă poate să facă baie în casa ta? Dar apoi am acceptat cu o încuviințare obosită. Până la urmă nu trecuse pe acasă cu zilele. Ar fi avut mult mai multe probleme cu ai săi dacă o găseau într-o stare jalnică. Chiar nu sunt în stare să refuz și să mă exprim cât se poate de autoritar față de o persoană?

   "Mulțumesc mult! Nu o să te mai deranjez. Ies din viața ta dacă dorești. Doar... Lasă-mă să îl vizitez o dată."

   "O să mă mai gândesc."

    Era clar că nu o voi lăsa. Și ea știa asta. Și, mai mult decât aș fi vrut, își dădea seama că nu era numai din dorința mea de al avea pe Morty în siguranță, dar și pentru că Heather nu reprezenta cea mai excepțională companie... Nu pentru mine.

   Începuse să se întunece deja când m-am hotărât într-un final să deschid ușa, cu toate că nu era încuiată. Însă acțiunea mea fu oprită la auzul unor pași în penumbra spațiului dintre felinare. Cine mai umbla în cartierul acesta liniștit la o oră așa târzie?

   De casa mea se apropia o siluetă bărbătească, pe care am recunoscut-o aproape imediat. Avusesem timp să o studiez. Foarte bine.

    "Hey... Nelson? Ce cauți aici, la ora asta?"

    Heather, care era așezată pe scări, se ridicase acum să privească scena care se desfășura în fața ei. Bine că tăcea.

    "Păi... Ce să fac?" spuse acesta, lăsând la vedere mâna din penumbră, în care atârna liniștită... O pălărie.