Colți della Elveția

Capitolul 5 - "Mamă, au stat ceva la baie"

În seara aceea eu și fratele meu am avut mult de discutat. În primul rând i-am explicat, în detaliu, motivul pentru care prezența mea la ore nu a fost sesizată.

"Ai făcut CE?"

"Ți-am spus, nu puteam să îl las acolo, ar fi fost expus la un mare pericol!"

"Asta tot nu explică pierderea cumpătului. S-ar putea să nu mai fii considerat la fel de normal când ajungi luni înapoi la școală. Astfel de incidente nu se uită ușor."

Am gemut a exasperare și m-am lăsat pe spate pe spătarul canapelei. Fața îmi era îngropată în palme. Mortimer plimba între degete ultima alună în crustă rămasă din pungă. Parcă și-ar fi căutat cuvintele.

"Mason, mai spune-mi o dată cum arată copilul."

"Era brunet, ochi căprui, mari, avea ceva breton și părea pe altă lume."

În momemtul acela Morty s-a uitat la mine cu o privire de "Evrica!".

"Avea cumva ochii umflați?"

"Exact detaliul cel mai important am uitat să ți-l spun. Da, avea ochii umflați și roșii și nu se putea concentra asupra privirii mele."

"A fost drogat."

Părea că totul are sens acum. Au fost nevoie de doar 3 cuvinte ca să realizez câtă logică avea totul. Trebuie să învăț să îmi folosesc mintea mai des.

"Ești sigur că nu s-a drogat singur?" întreabă Mortimer.

"Nu am de unde să știu."

"HollowCreek nu avea cum să muște două persoane în zile consecutive, nu-i așa...?"

"Morty, îmi pare rău, dar nu pot să îți dau speranțe."

Amândoi știam că ceva sigur era putred. Dar faptul care ne îngrijora cel mai tare era că nemuritorii de abia mușcați păreau victime din ce în ce mai tinere...

Șirul gândurilor noastre a fost întrerupt de bătăi rapide și puternice în ușa de la intrare.

"Așteptai pe cineva, Mass?"

"Nu chiar."

Morty nici nu mi-a așteptat răspunsul. S-a ridicat repejor din confortul canapelei și s-a grăbit să se uite pe vizor. Apoi renunță la idee și deschide direct ușa.

"Hei... Heather."

Eram cu spatele când am auzit numele. Evident că am făcut o răsucire imposibilă și am apărut deodată lângă Morty, ca și când m-aș fi teleportat.

Heather era speriată. Foarte speriată. Ai putea spune că am reușit să o influențez de noaptea trecută. Dar nu, aici era vorba de mult mai mult decât un simplu atac al meu.

"Intră."

Mortimer a deschis ușa larg, poftind-o grijuliu înăuntru. Exact cum m-aș fi așteptat, a venit la noi, după numai o singură zi.

"Mă simt teribil. Nu am băut și nu am mâncat nimic de când am fost ultima oară aici."

Vocea ei tremura.

"De ce? De ce mie? Cum puteți explica? Am făcut eu rău cuiva? Am greșit vreunor oameni...?"

Heather deja începuse să plângă. Nu se mai îngrijise. Fața îi era plină de noroiul acum uscat, iar rana de la mâna se închisese, formând un cheag gros și negru.

"Șșș! Haide mai bine să te așezi și să spui tot ce ai de spus lui Mason. Eu voi fi în bucătărie să îți fac ceva de mâncare."

Morty o cuprinse pe după umeri și o conduse către canapea. M-am așezat alături.