Colți della Elveția

Capitolul 3 - "Colți della Elveția"

Reședința Caspari era liniștită în dimineața aceea. Niciunul dintre noi nu avusese prea mult timp să doarmă. Ne evitam pe cât posibil ca să nu se iște o ceartă.

Mortimer își pregătea un rucsac cu exact strictul necesar pentru serviciu. Cu fiecare dimineață cu care lucra, cu atât mai obosit părea. Mai ales astăzi.

"Morty."

Privirea sceptică mă întâmpină ca de fiecare dată.

"Astăzi mă duc să mă angajez. Sau mă rog, să caut."

Figura i se schimbă în uimire.

"De când te-ai hotărât să faci asta?"

"Contează? După ce termin și cu orele pe ziua de azi, mă duc să caut pe la toate restaurantele care au nevoie de chelneri."

Un moment tăcu.

"Bine. Doar să ai grijă."

Încuviințez zâmbind. Nimic din tonul lui nu suna a ceartă sau mustrare. Presupun că nu mai era supărat.

"Nu întârzia la școală, nu consuma banii pe nimicuri, nu chiuli și nu te certa cu profesorii, OK?"

Știam. Toate avertismentele zilnice pe care deja le visam... Mi-am dat ochii peste cap zâmbind. Înainte de a ieși pe ușă, Morty îmi aminti de vremurile când eram mici și locuiam cu părinții în Elveția...

"Du weißt ich vertraue dir, okay?" ("Știi că am încredere în tine, da?")

Și atunci mi-am amintit de ce dar rar am parte în viața asta...

"Weißt du, ich habe den besten Bruder?" ("Știi că am cel mai bun frate?")

Nici de această dată nu a zâmbit, dar a încuviințat și a ieșit pe ușă. Normal că nu m-a îmbrățișat. S-ar simți prost să vadă că frățiorul lui problematic e mai mare cu 20 de centimetri.

Mi-au revenit în minte regulile lui: "Nu întârzia, nu chiuli,...". Asta este viață? Dar știam de ce îmi spune mereu. El nu avusese parte de cine știe ce învățătură și acum regreta. La doar 24 de ani deja simțea că intrase într-o rutină...

***

Liceul " HallowCreek" devenise deja o vechitură. Avea nevoie de reabilitări urgente, deoarece nu ar mai fi rezistat mult.

Dintotdeauna a existat acea legendă urbană a orașului, în care se precizează clar existența unor vampiri. Păi... Se pare că nu este întru totul falsă.

Încă din secolul XX umblă povestea că a existat odată un câine pe jumătate alb, pe jumătate negru în acest oraș. Cel mai ciudat lucru despre el nu era acela că blana îi este nehotărâtă, ci că apăruse subit pe străzi.

Desigur, mai există câini neobișnuiți ai străzii... Dar care îți intră în curte indiferent de ce obstacole îi pui în cale?

Undeva în anul 1123... Nu mai știu exact, în familia HallowCreek a avut loc un deces. Mai exact moartea prematură a fiului familiei, la vârsta de 16 ani.

Nu erau cine știe ce credincioși, așadar nu au fost de acord cu îngroparea cadavrului cu slujbă și alte formalități. I-au săpat groapa direct în curte.

Noaptea aceea a fost una de groază. Undeva la ora 2, soția a văzut de la fereastră acel câine. Avea o figură fioroasă și o țintea cu privirea. Aceasta l-a trezit pe soțul iei și l-a anunțat de prezența stranie.

Nemaistând pe gânduri, domnul HallowCreek a dat în lături covorul dormitorului și, deschizând trapa din podea, scoate grăbit flinta.

Câinele mârâia noua apariție care îi întrerupea ritualul. Labele groase treceau rând pe rând peste mormântul copilului decedat.

Bărbatul familiei se holba nedumerit la ciudățenia care se desfășura sub privirile lui. Nu era prima oară cand câinele își făcea simțită prezența în curțile oamenilor astfel. Dar domnul HallowCreek fusese singurul care luase atitudine. Îndreptă flinta către câine și trase.

Câinele dispăru, cu totul, din oraș la fel de subit cum apăruse... Dar nu lăsase totul în aceeași ordine. Părinții îndurerați au răsuflat ușurați crezând că scăpaseră într-un sfârșit de belele. Dar ele de abia atunci începeau să apară.

Dădură să intre înapoi în dormitor, dar chiar atunci se auzi un zgomot de sapă și un geamăt prelung și înfundat.

Soții au dat cu ochii de propriul lor fiu decedat, ținând în mână o sapă și acoperind groapa goală cu pământul scormonit.

Femeia a murit în noaptea aceea din cauza unui infarct miocardic... Iar bărbatul secat de sânge.

James HallowCreek, băiatul care se credea a fi decedat, reapăruse pe străzile orașului, plin de sânge și pământ. Ghinioniști au fost oamenii care îi apăreau în cale în acea zi... Erau mâncați de vii.

Chiar înainte de a muri, ucis de țărușul de lemn al Magdei Guadalupe, James i-a oferit sărutul nemuririi, pe gât.
Ea nu s-a transformat în vampir, dar a dat naștere unuia. Un vampir cu sânge HallowCreek, fiind singurul care putea crea noi vampiri prin simpla mușcătură.

Numai cei care au sânge HallowCreek pot transforma și pe alții. Dar aceste creaturi nu sunt cu totul norocoase. Ele trăiesc cât o viață de om, ceea ce nu le dă posibilitatea să își trăiască viața la maxim. Au nevoie să își formeze o familie pentru a asigura continuitatea vampirilor și a existenței acestora.

Eu nu sunt unul dintre ei. Sunt un vampir obișnuit. Am fost transformat când aveam numai 11 ani. Pe atunci locuiam în Elveția și încă mai știam ceva italiană. Acum s-a dus. Am rămas cu germana și un pic de franceză. Dar nu asta este important.

Eram într-o excursie de familie în orașul ăsta, deoarece auzisem legenda și ne încântase peste măsură pe mine și pe fratele meu. Ne-am cazat la hotelul "HallowCreek", care era de fapt casa purtătoare a legendelor, transformată în ceva public.

Într-o minunată seară de marți când ieșisem afară cu Morty, am dat de o gașcă de băieți care stăteau în cerc asupra unui prieten al lor. Fusese mușcat de gât.

Ne-au indicat direcția vinovatului și am pornit pe urmele lui, dar acesta a fost cel mai nesăbuit lucru pe care l-am putut face. Fascinația era imensă în momentul acela, nu ne imaginam consecințele.

Dar desigur că au existat. Și normal că eu am fost cel afectat.

Fratele meu avusese grijă să mă mascheze, ascunzând de ochii părinților orice dovadă că aș fi putut fi o monstuozitate.

Până într-o zi, când Morty primise un job, de care chiar avea nevoie și a trebuit să plece de acasă o zi întreagă... Atunci m-am dat de gol. Inițial părinții s-au speriat de mine, aș fi vrut măcar așa să rămână. Dar ei m-au alungat de acasă, îngroziți de ce aș putea să le fac.

În clipa în care fratele meu a aflat de asta, a fugit după mine, m-a căutat și, când m-a găsit, am observat că trăgea dupa el un troler.

Acela a fost momentul când a fugit cu mine pe alt continent, exact în orașul unde începuse totul. Fusese sprijinul meu, făcuse absolut totul pentru mine. Își părăsise viața întreagă, plus facultatea, pentru a trăi eu... Și încă îmi dăruise și o poreclă drăguță: "Colți della Elveția" ("Colți din Elveția "). Îmi spunea că sună mai sexy așa. Încă zâmbesc la amintirea aceea... Și Morty zâmbea atunci pe atunci...

***

Înfulecând și ultima bucățică din sandviș, îmi iau pălăria din cui și ies pe ușă. De această dată îmi las părul liber să fluture. Mușcătura trebuie acoperită în locurile publice.