Moromeții de Marin Preda-volumul 1

IV

În ziua când Boțoghină îi dăduse fiului său secerea în mână, băiatul, care avea atunci zece ani, se uitase la tatăl său nedumerit:

- Și de cai cine o să aibă grijă? întrebase închipuindu-și că problema cailor e fără soluție.

- De cai o să aibă grijă Irina, răspunse tatăl cu simplitate.

Vatică făcuse ochii mari:

- Irina?! Păi are s-o calce pe picioare, tată.

Boțoghină îl apucase atunci pe fiu de umeri și îl silise să stea jos cu umerii drepți.

- Ia stai așa! Țin-te bine. Ține grumazul încordat! Și spinarea.

Apoi îi apucase în palme rotunzimea umerilor încă plăpânzi și se lăsase greu pe gâtul fiului. Ambițios Vatică rămăsese drept, simțind că e vorba să-i fie încercată puterea. Boțoghină începuse să râdă:

- Ia te uită ce măgar! Ar fi în stare să mă ducă în ciuș. De anul trecut ar fi trebuit să te pun la secere. Ești bun de secere!

Irina avea atunci șapte ani și Vatică a fost foarte mirat când a văzut cu câtă grijă se feresc caii să n-o calce pe sora lui pe picioare. Uneori Vatică încremenea când Irina se așeza ca un nod între ei și începea să-i împiedice la picioare. Caii stăteau liniștiți până ce fetița se ridica de lângă ei, apoi ridicau picioarele din față, împiedicate, și săreau un pas mai încolo, sforăiau și începeau să pască. Vatică striga de departe cu secerea în mână:

- Mă, păzea, mă! Păzea, mă, Irino, că dacă te lovește unul o dată, vai de pielea ta, vai de tine! Îți plâng de milă, Irino, înțelegi tu?

Nu se întâmpla însă nimic. Copitele cailor călcau aproape de tot de picioarele mici ale fetiței, fără ca s-o atingă vreodată.

În acest an, după serbarea școlară, când Irina se întoarse acasă, Vatică stătea în mijlocul prispei și dregea hamurile întocmai ca un om mare. Când o văzu pe sora lui, își ridică privirea și spuse scurt:

- Hai mai repede, mă premianto! Ia să te văz mâine la secere, tot premiantă ești?

- Da, păi dar, a plecat tata și ai rămas tu să comanzi, răspunse Irina strâmbându-și buzele spre fratele ei.

Vatică nu răspunse nimic. Își plecă fruntea grav în curele și continuă să înfigă sula. Anghelina ieși în prag, se uită la fată, care rămăsese în soare cu coroana în mână, și după un timp o întrebă:

- Ai venit?

Și glasul i se păru fetiței aspru. Își ridică privirea spre mama ei și răspunse:

- Am venit!

Femeia își înmuie atunci glasul și întrebă blând:

- Ai luat premiu?

- Am luat.

- Întâi?

Fetița răspunse că da, a luat premiul întâi la fete. Atunci femeia se uită la coroana ei și la cărțile de sub braț. Întinse mâna:

- Alea ce sunt?

Irina răspunse că sunt cărți. Atunci femeia, după ce tăcu un timp, își înmuie și mai mult glasul și șopti:

- Bine! Treceți la masă că se răcește mămăliga!

În tindă, înainte să se așeze la masă, Vatică se apropie de sora lui, care stătea jos pe prag, își puse mâinile pe umerii ei și se lăsă cu toată greutatea lui de paisprezece ani. Fetița se înmuie și țipă: