Moromeții de Marin Preda-volumul 1

XIX

Întorcându-se acasă, Moromete se pomeni cuprins de mânie împotriva lui Achim. Faptul că acesta nu trimisese până acum nici un leu nu i se mai părea deloc firesc. Prețul grâului răsturnase toate socotelile și ideea că banii câștigați de Achim li se cuvin lui Paraschiv, Nilă și acestuia, nu numai că nu mai era bună, dar comparată cu amenințarea care se ivise fără veste asupra familiei i se părea acum lui Moromete nesăbuită. Achim stătea acolo cu mii de lei în buzunar, iar aici tatăl era silit să-și plece fruntea în fața trufașului Aristide. Pentru ce? Pentru că Achim chefuia în cârciumi cu muierile?

Nici nu ajunse bine la poartă și Moromete strigă:

- Paraschive, Nilă!

Paraschiv nu se arată îndată și atunci Moromete strigă din nou, de astă dată cu o voce mai joasă, mai turbure:

- Paraschive, Nilă!

- Ce e, bă? răspunse Paraschiv apărând din fânar, unde dormea (noaptea fusese la fete). Ce-ai cu mine? era cam supărat că îi strica somnul. Ce strigi așa?

- Bă, zise Moromete cu aceeași voce joasă, apropiindu-se cu pași măsurați și amenințători de fânar, ce e cu Achim de nu trimite nici un leu? Ce face el acolo la București de nu trimite nimic?

Luat fără veste, Paraschiv înlemni acolo sus și în prima clipă nu fu în stare să scoată nici un cuvânt.

- Mă, tu auzi?

- Aud.

- De ce nu trimete?

- Cum nu trimete?! făcu Paraschiv buimac.

- Mă, tu ești nebun? exclamă Moromete uluit și Paraschiv își veni în fire. Înțelese din glasul tatălui că nu e nici o primejdie, că tatăl său era doar mânios, dar nu avea nici o bănuială.

- De ce să fiu nebun? zise el coborând încet din fânar. N-a fost vorba că când se întoarce o să aducă patru mii de lei?!

- Că când, o să se întoarcă mâncând, strigă Moromete. Așa a fost vorba, dar vorba asta am spus-o eu! El trebuia să trimeată banii care a zis că-i trimete.

- Care bani a zis că-i trimete?

- Ăia care se lăuda! Ptiu! făcu Moromete spre pământ, detunând aerul cu glasul și în aceeași clipă îi întoarse feciorului spatele și porni spre poarta de la drum ca și când l-ar fi chemat cineva. Acolo se opri și așteptă să se liniștească. Simțea că e nedrept, că la urma-urmei Achim n-avea de unde să știe că prețul grâului a răsturnat toate socotelile și că între timp se ivise Niculae cu școala lui.

- Ce adresă are Achim la București?

- Adresa lui Achim la București? întrebă Paraschiv, pălind. Nu știu, răspunse el, deși știa. Dar își dădu seama că nu folosește la nimic spunând că nu știe, tatăl său va întreba la al lui Cătănoiu și va afla. Mi se pare că suburbana Colentina, șovăi el, strada Nufărului. Mă duc s-o întreb pe muierea lui Cătănoiu. Dar de ce?

- Tu de ce crezi? zise Moromete cu dispreț.

- Să trimeată bani?

- Nu, să trimeată oase. Să se ducă la Chitila, să-și pună vreo două de gât și să vă trimeată și vouă să vă plimbați cu ele prin sat, de deștepți ce sunteți!

Moromete intră în casă. Mama era la biserică, fetele nu se știe pe unde, numai Niculae stătea în pat și citea absorbit, nu-l auzi pe tatăl său intrând.

- Tu ce faci aici, Niculae?

Niculae, întins pe burtă, cu călcâiele bălăgănind în aer, sări sus și-i arătă tatălui o față speriată de întrebare, dar și luminată de bucuria aceea a lui care nu-l mai părăsea.