Moromeții de Marin Preda-volumul 1

XIV

La început flăcăii nu se duseseră la premilitară, dar nu pentru că ar fi fost deștepți, sau că l-ar fi „atins" cineva și i-ar fi pierit cheful celui care îi chema, ci pentru că așa ceva nu se mai întâmplase niciodată în sat. Să se facă instrucția duminica dimineața! Li se păruse o glumă tâmpită, se supăraseră toți și nu se duseseră, dar la prima recrutare se află că repartizările la trei ani plouaseră cu nemiluita, se îngrijoraseră și începuseră să se ducă. Nu se mai întâmplase niciodată în sat? Avea să se întâmple de-aici înainte. Pentru instrucție, satul avea să se numească subcentru premilitar, iar pentru flăcăi, învățătorul Toderici, care era ofițer în rezervă, comandant.

Nici învățătorului nu-i plăcuse la început, sau cel puțin așa se crezuse. Acum însă îi plăcea atât de mult încât nu numai că uita cu totul că e învățător, dar încerca să-i facă pe băieți să uite și ei că sunt flăcăi liberi, care trăiesc în satul lor cum le place.

Când Nilă ajunse în curtea școlii, premilitarii erau strânși de mult în coloană de marș și se făcea apelul. Pe drum se mai vedea încă câte un flăcău alergând să ajungă mai repede, să nu fie pus lipsă.

- Hai mai repede, mă boierilor! strigă Toderici, de pe treptele școlii. Parc-ați fi domnișoare, fir-ar al dracului! Eu cum mă scol și vin înaintea la toți?... Pleașcă Ilie!

- Prezent!

- Pacic Ilie!

- Prezent!

- Panaite Dumitru!

- Lipsă.

- Ce e, mă, cu Panaite ăsta? Și duminica trecută văd că a lipsit.

- Stă lângă mine, dom'le comandant, zise un flăcău din capul coloanei. Zice că nu vrea să mai vie, își bagă... în ea de premilitară.

- Pavel Vasile! strigă Toderici înfuriat.

- Prezent!

- Pielelungă Constantin!

- Prezent!

- O să-l bag eu la pușcărie... pe mă-sa de bandit! strigă Toderici, schimonosindu-se la față. Paliu Inochentie!

- Lipsă!

- Ce e cu Inochentie?! întrebă Toderici, spunându-i pe numele de flăcău celui care lipsea, parcă l-ar fi cunoscut cine e. Cine stă lângă el?

- Eu, domnule comandant, zise un glas. N-a vrut să vie, 'cea că el e ostenit de la sapă, 'cea că ce, l-a câștigat statul la belciuge?

- Belciugele mă-sii! strigă Toderici, frământându-și carnetul în mâini. Parcă pe mine m-a prins statul de bogdaproste... pe mă-sa de Inochentie... Dar când te cheamă țara la datorie, trebuie să te duci că dacă nu, te ia mama dracului... Că d-aia țara asta a rămas o țară de mameluci, pentru că Inochentie al meu îi dă cu belciugele.

- 'Cea că dumneavoastră aveți leafă, domnule comandant, zise același glas. „Îi convine lu' domnu Toderici, că are leafă", așa zicea.

- O să ia și el leafă... pe mă-sa de Inochentie! strigă iarăși Toderici cu capul în carnet. La pușcărie, la Turnu, are să stea acolo și are să primească leafă.

Nu se știe cum se învățaseră flăcăii să fie înjurați și amenințați cu pușcăria. Învățătorul făcea acest lucru ca și când nu el ar fi venit cu aceste obiceiuri în sat.

- Pielelungă Ilie! continuă el.

- Lipsă!

- Ce e cu frate-tău, mă, el de ce n-a venit? întrebă Toderici, căutându-l cu privirea pe celălalt Pielelungă.