Moromeții de Marin Preda-volumul 1

XXII

Mama se grăbi să pregătească prânzul, și fetele, neliniștite și ele, o ajutară amândouă în tăcere. Când mămăliga fu răsturnată pe masă, se auzi zgomotul podiștei peste care trecea căruța; Paraschiv și Nilă se întorceau de la câmp.

Moromete apăru de după colțul casei și, fără să se uite la cei doi care deshămau, intră în tindă și își luă locul pe pragul lui. Se adunară apoi cu toții și începură să mănânce într-o tăcere apăsătoare. Paraschiv și Nilă înțeleseră de la ceilalți că nu e bine să turbure cu vreun cuvânt tăcerea tatălui. Toate privirile erau întoarse înăuntru: aveau toți pleoapele trase în jos ca și când un somn greu ar fi plutit peste întreaga familie.

Moromete avu astfel timp să cerceteze în liniște, de pe pragul lui, chipurile celor doi. Nu descoperi însă nimic. Paraschiv avea ca totdeauna aceeași înfățișare a lui, lipsită de lumină, dedesubtul căreia era greu să bănuiești ce se petrece, iar Nilă aceeași frunte încrețită în sus, care dovedea că cu greu ar fi putut avea el o voință vinovată. Pe Paraschiv însă puteai să-l vezi vinovat până în măduva oaselor, dar puteai să te și înșeli. Și în afară de asta nu cumva Paraschiv, văzând acum familia înconjurată de primejdia ruinei, să-și fi schimbat sau să-și schimbe gândurile?

Moromete lăsă lingura din mână și-si puse coatele pe genunchi. Această mișcare făcu ca pleoapele celorlalți să se ridice pe jumătate, la pândă. Își revenise tatăl? Avea să-i liniștească sau să-i îngrijoreze și mai mult? În privința lui Niculae oare ce hotărâse?

- Am scăpat de perceptor! spuse Moromete cu un glas care putea îndreptăți revenirea speranțelor, sau măcar o parte din ele. Dar mai avem banca, și Achim văz că nu se întoarce. Pesemne că n-a primit telegrama. Paraschive, du-te după ce mănânci pe la primărie și dă-i și tu o telegramă, cheamă-l să se întoarcă îndărăt, că nu e vreme de pierdut.

Spunând acestea întoarse capul în altă parte, prefăcându-se că nu se uită la Paraschiv. Se feri însă zadarnic, pentru că Paraschiv nu se arătă nici uimit, nici potrivnic. A fi trebuit să se împotrivească, fiindcă telegrama pe numele lui l-ar fi adus, fără doar și poate, îndărăt pe Achim. Pe de altă parte mama și fetele se cam mirară; înțeleseseră dinainte că Achim n-a trimis bani fiindcă nu i-a făcut sau dacă i-a făcut i-a cheltuit pe acolo, cum povestise Scămosu, prin cârciumi cu muieri și că astăzi tatăl aflase, tot de la Scămosu, că nici acum n-are bani, că i-a cheltuit tot așa, chefuind. Dar telegrama? De ce s-o dea Paraschiv?

- Eu l-aș lăsa să mai stea, fiindcă văz că a făcut treabă pe acolo, mi-a trimes patru mii de lei, dar banii ăștia i-am și dat lui Aristide, așa că tot n-avem cu ce plăti banca și trebuie să se întoarcă repede să vindem oile, spuse Moromete după câteva clipe de tăcere.

Aceste cuvinte buimăciră întreaga familie. Dezorientată, mama se uită zadarnic la chipul nepătruns al bărbatului ei, iar Paraschiv aproape că se înecă cu dumicatul. El făcu o sforțare să înghită, își ridică privirea turbure asupra tatălui său și bolborosi:

- Când ți-a trimes Achim patru mii de lei?

În aceeași secundă Moromete își feri ochii. Ceea ce licărea în privirea lui Paraschiv era greu de îndurat.

- Azi, înainte să vie perceptorul, răspunse el cu un glas blând. M-am dus la Scămosu să mă împrumute el cu niște bani, și Scămosu taman se pregătea să vie pe la noi. S-a întors aseară de la București și Achim a trimes banii prin el. Dar ce folos! adăugă Moromete cu îngrijorare, arătându-se stăpânit numai de gândul că Achim n-a primit decât prima telegramă. Tot trebuie să se întoarcă și să vindem oile.

- Să vindem oile? nu se putu stăpâni să nu strige Paraschiv. După ce că ți-a trimes patru mii de lei, mai vrei să le și vinzi? Ce-ai făcut cu patru mii de lei? se stropși el în pornirea și mânia lui tulbure.