Cu ușile închise

5

Mă trezesc dimineața cu soarele bătând puternic în geam. Razele lui mi se aștern cu blândețe pe chip, încercând să-mi încălzească venele înghețate, inima împietrită. Dar nu pot simți, nu pot deschide ochii pentru a-i permite să mă încălzească și realizez că gheața este cuprinsă în trupul meu cu mult înainte decât credeam. Sunt atât de amorțită încât și soarele refuză să mă mai iubească acum.

Este ora cinci dimineața iar eu mă forțez să fiu atentă la drum. Nu am lăsat-o pe Stacy să conducă, după ce a venit din oraș era mult prea obosită, așa că am preferat să o las să doarmă pe scaunul din dreapta. Nici eu nu am mai dormit după plecarea lui Marc. Am fost mult prea dată peste cap de tot ce s-a spus între noi și încep să regret tot ceea ce i-am spus. Știu că încă îl mai iubesc, chiar dacă în cu totul alt fel. E mult prea important pentru mine și nu pot să cred că am renunțat atât de ușor la el. Nu sunt pregătită să îmi văd de viață înainte, încă nu cred că pot învăța să rezist, să îmi reiau viața de unde o lăsasem. Sper doar să îmi vindec sufletul astfel încât să îl pot primi înapoi. Să-mi bandajez rănile astfel încât el să nu le mai poate vedea, dar eu să le simt, să-mi reamintească cât de defectă sunt. Aș vrea să-l primesc înapoi. Cred.

Conduc deja de câteva minute când observ o mașină ce face manevre periculoase în spatele meu, în același timp semnalizând ca să încetinesc. Mă încrunt privind în oglinda retrovizoare dar nu recunosc mașina iar asta mă face să mă panichez suficient încât să apăs mai tare pedala de accelerație. Mașina pe care o conduc nu este, însă, destul de puternică pentru a putea să mă ajute acum iar cel din spatele meu continuă să conducă nebunește, apropiindu-se amenințător de mine.

Devin conștientă că nu am ce face decât să opresc și să mă rog să mă depășească fără alte incidente, fiindu-mi deja teamă pentru siguranța mea. Ignor senzația incomodă ce mi se accentuează în corp și trag ușor de volan, încetinind și sperând ca mașina din spate să mă depășească. Mă uit scurt la Stacy, care continuă să doarmă liniștită, și trag mașina pe dreapta, oprind pe marginea drumului, lăsând suficient loc pentru a fi depășită însă asta nu se întâmplă.

Mă uit în oglindă și văd portiera de pe partea șoferului deschizându-se. Îmi strâng mai tare mâinile pe volan, însă fără să pornesc, si înghit nodul din gât așteptând să văd ce se întâmplă. Știu că risc enorm că fac asta însă sunt curioasă.

Culoarea roșie a cerului de dimineață îmi permite să disting silueta șoferului când coboară din mașină și înaintează spre mașina mea. Mijesc ochii încercând să îmi dau seama cine este sau ce vrea dar nu reușesc să-l privesc mai bine căci se oprește brusc în spatele mașinii mele, sprijinindu-și palmele de portbagaj și așezându-se pe el.

-Ce naiba? șoptesc și deschid iritată portiera mașinii, având grijă să nu o trezesc pe Stacy.

Mă intrigă felul în care corpul lui masiv, încordat se sprijină de mașină și, cu toate că normal ar fi să urc și să accelerez cât mai departe, personajul acesta mă atrage. Trebuie să știu.

Cobor din mașină închizând ușor portiera în urma mea și merg încet spre spatele mașinii. Îi urmăresc interesată cum cu mâna dreaptă duce o țigară aprinsă la gură, expirând fumul gros în aerul rece de dimineață. Părul negru pare mult mai întunecat în lumina dimineții iar spatele lui se încordează la fiecare mișcare pe care o face, tricoul lipindu-se de spatele său. Își întoarce puțin capul spre mine parcă vrând să fie sigur că merg spre el iar eu îi urmăresc cu interes linia maxilarului. E nervos. Dar la fel sunt și eu.

-Ce cauți aici? mârâi, oprindu-mă din mers înainte de a ajunge lângă el; nu vreau să fiu aproape de el, nu acum când încă sunt vulnerabilă.