Cu ușile închise

10

Am multe întrebări pentru tine, dar nu le pot rosti. Am lecții pe care mi le-ai dat, dar pe care nu le-am înțeles. Am cuvinte spuse fără sens care îmi tot răsună în cap, neînțelegându-le, de parcă ar fi prima oară când le ascult. Doar un singur lucru am înțeles din ce mi-ai spus, că trebuie să învăț să iubesc fără noi.

În viață dai peste tot felul de oameni. De toate felurile. Cei ce vor rămâne, cei ce vor trece, cei ce vor pleca. Inevitabil, îi accepți pe toți să facă parte din viața ta. Chiar dacă doar pasageri, toți te influențează într-un anume fel. Vei avea parte de oameni nebuni, dar cei mai buni oameni sunt așa. Vor veni oameni ce dansează iar aceia te vor face să te ridici de unde ai căzut și să dansezi. Apoi vor fi oamenii ce îți zâmbesc, dar tu nu le vei zâmbi tuturor; nu vei avea putere. Aceștia sunt oamenii ce doar trec prin viața ta dar te vor influenta în ceea ce vei deveni. Te vor lăsa jos, te vor ridica și lăsa din nou. Și vei ajunge să nici nu-ți mai pese. Iar cei ce vor rămâne, cu siguranță nu vor merita toți. Dar eu voi tânji mereu după cel ce a plecat fără să îmi lase nimic. Fără să mă învețe nimic. Fără să îmi dea nimic.

Nu mă pot gândi decât la privirea lui aruncată spre mine de parcă nu m-ar cunoaște. De parcă nu mi-ar fi spus toate acele lucruri mai devreme. De parcă...nu ar ști că mi-a fărâmat tot ce a mai rămas din suflet. De parcă nu i-ar păsa că nu am putut lua nimic și nu am putut oferi nimic, cu toate că aș fi vrut cu disperare să fac asta.

Era cu o altă femeie. O ținea în brațe. Voia să o iubească, să îi dăruiască o parte din el. Să îi ofere căldură, iubire, sex... Nu am sentimente pentru el, dar mă doare. Doare al naibii de tare să știu că mâinile lui vor atinge cu dorință pielea ei fină, că buzele lui moi vor săruta fiecare parte a corpului ei fremătând de pasiune, că numele ei se va mula pe gura lui umedă. Nu simt nimic pentru el. Îmi fac rău să mă gândesc la toate astea, nici măcar nu am motiv să fac asta dar nu mă pot abține. Oricum, lucrurile interzise sunt cele mai bune. Și nu simt nimic pentru el.

Scutur capul și îmi întorc atenția spre Ryan. Încă nu-mi vine să cred că am putut da peste doctorul ce m-a asistat la... la pierderea suferită, într-un bar de genul ăsta. Mi-a spus că el nu frecventează localurile ca ăsta dar a fost forțat de niște prieteni pentru a sărbători pe unul din ei. Iar, atunci când m-a văzut și recunoscut, a preferat compania mea. Am acceptat să stau la masă cu el doar pentru că știu cum e să fii târât într-un loc fără să îți facă plăcere să fii acolo. Nu am chef pentru toate astea, nu am starea necesară să stau acum cu el, aici. Dar nu am altceva ce să fac. Nu am unde să mă duc iar disperarea mă împinge deseori spre lucruri necugetate.

-Dakota, tresar când mâna lui Ryan apare în fața ochilor mei, trezindu-mă din beția datorată lui Kai. Ești bine?

Zâmbesc candid, privind în ochii lui verzi, calzi. E un om bun. Îmi pot da seama de asta doar privindu-i ochii senini. Poți distinge ușor sufletul unui om, dacă ți se permite. Iar el, spre deosebire de Kai, își lasă sufletul la vedere, în fața mea, fără să pară să-i pese că cineva ar putea să-l ia și să-i fure inocența. Al lui nu are lacăt. Nu are chei, este liber. Liber și pur.

-Să zicem că nu sunt în una din cele mai bune zile ale mele, ridic din umeri, lăsându-mi un zâmbet timid să apară pe chipu-mi obosit.

-Legat de... începe privind încruntat spre abdomenul meu, dar scutur capul, strângându-mi mâinile pe lângă mine.

-Nu, nu mai pot lăsa asta să mă afecteze. Oricum, apar mereu alte probleme încât să mă facă să uit de cele vechi. Știi cum e?

-Aș minți dacă aș spune că nu, zâmbește sincer; mă bucur de prezența lui aici, acum. Vrei să îmi povestești?