Cu ușile închise

18

                Cu 3 ani în urmă

     

         Dependent.

         Îndrăgostit.

         Vrăjit.

         Iubeam mai mult decât credeam că o pot face. Când nu eram cu Lara, sângele  îmi fierbea în vene fără să am vreo șansă să schimb ceva. Fără să vreau să schimb ceva. Ea era drogul meu iar eu eram dependent de ea și de ceea ce mă făcea să simt într-un mod inepuizabil. Într-un mod cu totul egoist. Nu ar fi contat dacă întreaga lume s-ar fi prăbușit în jurul meu, nu mi-ar fi păsat decât de ea. Nu de mine, ci de ea.

—Ești gata? vocea ei senină a răsunat nerăbdătoare de partea cealaltă a peretelui pliabil iar eu am pufnit  amuzat, scoțând doar puțin capul.

—Aveam impresia că nu e bine să mă vezi îmbrăcat așa înainte de cununie,  am rostit râzând și savurând grimasa copilăroasă ce se i se așterne pe chip.

—Asta era invers, ciudatule, a spus scoțând limba jucăuș. Hai, ești gata?

   
        S-a postat în fața mea, bătând agitată dintr-un picior, pantoful ei răsunând puternic în încăpere.

—Trebuie să fiu perfect înainte să mă vezi așa, am spus încercând să o fac să fiarbă de nervi. Parcă mai trebuiesc câteva ajustări, nu sunt sigur.

      
          M-am prefăcut că mă dau înapoi încruntat dar palma ei ce se lipește de fruntea mea mă face să-mi pierd cumpătul și să pufnesc într-un râs isteric.

—Hai odată, Kai, trebuie să ajungă toată lumea la cină și nu mă pot descurca singură. Mai avem atâtea de făcut și atât de puțin timp, nu te mai prosti și hai odată.

            I-am trimis un sărut în aer, continuând să râd, iar ea s-a detensionat imediat, prinzând sărutul meu în palmă și punându-l în buzunarul de la spate al blugilor.

—Ăsta e pentru mai târziu, a spus zâmbind vorace.  Pentru când nu vei mai fi un imbecil ce mă scoate din minți. Să te văd,  a spus rotind puțin capul.

           Am pășit pe lângă scaunul din interiorul peretelui pliabil și m-am oprit în fața ei, încrucișându-mi brațele groase la piept.

—Nu te mai prosti, Kai, și-a dat exasperată ochii peste cap iar eu am lăsat mâinile în jos, băgându-le nevinovat în buzunare.

—Știi că te ador când ești bosumflată?

—Știi că mă enervezi când ești așa un ciudat? 

          Am luat o figură serioasa și m-am învârtit de câteva ori în fața ei. Știu că începe să se enerveze pe mine dar pun totul doar pe oboseală. Totul este doar din cauza stresului din ultimul timp.

           Cununia - fulger pe care aveam de gând să o facem reușise să ne scoată suficient de mult din minți încât să nu mai reușim să fim raționali. Iar ea era cea mai stresată.

         "E normal" îmi spuneam. Asta își doresc toate femeile. Doar că ea nu își dorea asta, pe cât își dorea să scape de asta. Să terminăm cu totul. Să ne vedem mai departe liniștiți de viață,  să ne bucurăm de o lună de miere superbă, să ne mutam în casa noua ce așteaptă deja de câteva săptămâni mutarea noastră.

 
         Cumpărasem casa cu ajutorul părinților mei. Era cadoul lor pentru noi, dacă ne hotăram să facem și pasul acesta. Să fim în rând cu lumea, cum spuneau ei. Să fim normali. Mai normali decât eram atunci, decât noi credeam că suntem.