Tammy și Melione nu se cunosc, deși sunt angajați la aceeași companie aeriană cu un program aproximativ asemănător. Asta până când cursa V756 Londra-Havana îi aduce împreună. El, pilotul, și ea, însoțitoarea de zbor, își oferă timpul unul altuia pe...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ador diminețile târzii. Să pot lenevi în pat până când sunt sigură că vreau să înfrunt ziua, să mă relaxez până când mă plictisesc, să stau în pijamale, în căldura camerei mele cât de mult îmi doresc. Ador fiecare dimineață pe care o pot petrece așa cum vreau. Cele mai urâte dimineți sunt acelea când trebuie să fiu la aeroport. Unele dimineți pentru mine pot începe la 3 dimineața sau la 6 dimineața și acestea sunt cele mai oribile.
Însă chiar dacă sunt oribile, asta nu înseamnă că aș schimba ceva în viața mea. Știam foarte bine că nu voi avea un program foarte echilibrat și că uneori voi fi stoarsă de puteri și tot am urmat această carieră. Și aș alege la fel încă o dată fără să clipesc.
Mă ridic din pat și pornesc spre bucătărie. De cum am ajuns acasă aseară, m-am pus în pat și nu m-am ridicat până acum. Uneori, după o zi de lucru sunt foarte obosită. Atât de obosită că nu pot face nimic. Alteori, nici nu simt oboseala. Depinde foarte mult de cum mă simt în ziua respectivă și de ce fel de pasageri avem la bord, însă mereu sunt recunoscătoare.
Pun cafea în apărat și îl pornesc. Nu am mai auzit nimic de Tammy, însă când m-am trezit aveam un mesaj de la el, anunțându-mă că a ajuns în Kiev. Nu mi-a mai răspuns la mesaj, deci probabil este ocupat. Din câte am înțeles, ar trebui să fie înapoi aici pe la prânz. Au ajuns acolo aseară, azi la prima oră au plecat spre Viena, iar la prânz ajung în Londra. Acesta este programul pentru condițiile de vreme pe care le-au primit aseară. Sper ca totul să fi rămas la fel. Mai ales pentru că a rămas să merg după el la aeroport, urmând după să mergem undeva să facem ceva împreună. Orice ar fi sau oriunde ar fi, nu contează dacă este și Tammy cu mine.
Torn cafeaua fierbinte într-o cană și mă întorc în camera mea, acolo unde controlez telefonul. Niciun semn de la Tammy, iar ceasul indică 11:30. Dacă nu mi-a dat niciun mesaj până acum, înseamnă că este în avion, ocupat, iar eu aș face bine să îmi termin cafeaua și să mă pregătesc de plecare.
Și asta fac. În mai puțin de 40 de minute sunt în drum spre aeroport, îmbrăcată și machiată. Mă bucur că există această condiție de a sta aproape de aeroportul unde ai baza pentru că acum am făcut doar câteva minute, având în vedere și faptul că drumul a fost foarte liber.
Intru pe ușile glisante ale clădirii și merg spre scaunele unde mii de oameni își așteaptă persoanele iubite sau se pregătesc de decolare. Aeroportul este un loc dual. Aici se frâng inimi de fiecare dată când avionul decolează, dar și se reîntregesc de fiecare dată când un altul aterizează. Cred că aceste scaune ar avea multe de povestit dacă ar vorbi. Aeroportul este un loc frumos, dinamic. Mii de oameni diferiți în fiecare zi trec pe aici, mii de feluri de oameni și mereu ceva nou de văzut.
Când eram mică, veneam la aeroport de câte ori puteam. De fiecare dată când auzeam că cineva are drum spre acest loc, veneam și eu. Îmi plăcea să văd toți oamenii, toate aeronavele și să simt, pur și simplu, tot dinamismul acestui loc. Acum, după câțiva ani, încă devin emoționată ori de câte ori trec de ușile astea glisante. Poate acum motivul este altul, dar emoția e aceeași.
Un grup de stewardese trece prin fața mea și nu fac decât să zâmbesc. Să vezi un grup de însoțitoare, aranjate, perfecte în aeroport îți dă încredere, liniște și transmite profesionalism. Poate acesta este motivul pentru care trebuie să fim perfecte în orice moment al zilei. Nimeni nu se plânge pentru că tuturor ne place să arătăm bine mereu.
— Ce face micuța noastră aici în ziua ei liberă? aud o voce și îmi ridic privirea rapid.
Doamna Sabrina, cea care recrutează însoțitorii de bord și cea care se ocupă cu programul însoțitorilor, se află în fața mea, zâmbind. Îmi amintesc de interviul meu, de toate emoțiile care mă traversau și de chipul dur al acestei femei drăguțe. Știu că mi-a spus atunci că 'fii tu, noi știm cum suntem' și 'nu putem zâmbi tuturor la interviu' și asta mi-a dat încredere.
— Îl aștept pe căpitanul Smith, spun zâmbind, dar păstrând nota formală.
— A, Tammy, exclamă. Ar trebui să ajungă, mă informează. Toată lumea vorbește despre voi, adaugă, așezându-se pe scaunul de lângă mine.
— Știu, însă nu sunt prea multe de spus, având în vedere faptul că relația noastră este destul de profesională în interiorul bazei, spun repede mai mult ca pe o apărare chiar dacă nu cred că este nevoie să mă apăr de ceva în preajma doamnei Sabrina.
— Știu, scumpo. Lumea vorbește mereu și niciun loc nu îi va opri. Sunt doar curioși. Nu trebuie să te justifici în fața mea, mă anunță. Smith știe foarte bine cum stau lucrurile cu astfel de situații. Iar tu trebuie să știi să menții o linie între viața ta personală și cea profesională, deoarece dacă se amestecă o să iasă urât totul, mâna ei o apucă pe a mea, zâmbind cald.
— Încerc să păstrez această distanță, să învăț de la Ashley și Pete, spun.
— Nu te uita la alții, fă-o așa cum simți tu că e bine. Ascultă la mine, lucrez în domeniul acesta de foarte mult timp și știu cum stau lucrurile. Cândva, m-am îndrăgostit de unul dintre piloții companiei la care lucram. Pe atunci, relațiile personale între colegi erau interzise, dar asta nu m-a oprit să încep să simt ceva pentru acel bărbat, începe să povestească privind spre geamul ce oferă o priveliște a pistei. Totul a fost frumos la început, însă în timp relația a devenit vizibilă și fără să îmi dau seama m-am trezit fără slujbă. Eu eram concediată, iar el își păstra locul. Nu l-am mai văzut niciodată de atunci. Rămăsesem cu o inimă frântă și fără un loc de muncă doar pentru că am ignorat niște reguli impuse și am amestecat viața personală cu cea profesională, termină de povestit, uitându-se la mine.
— L-ați căutat vreodată?
— Niciodată pentru că am înțeles cum stăteau lucrurile în momentul în care doar eu am fost concediată. Nu spun că asta se va întâmpla cu tine, scumpo, spun doar să nu amesteci aceste două mâncăruri pentru că nu îți fac bine.
— Mulțumesc mult, murmur îngândurată.
— Nu ai pentru ce, Mel. Acum te las pentru că trebuie să pregătesc tabelele, spune ridicându-se și dispărând din raza mea vizuală.
Rămân pe scaun plină de gânduri. Nu m-am gândit până acum la asta. Însă oare cum va fi după ce totul se termină între noi doi? Oare cum va fi când ne vom certa? În acest moment, nu ar fi în vreun fel, însă dacă vom ajunge să zburăm împreună peste tot, totul se schimbă. Să nu vreau să îl văd, dar să fiu obligată să o fac, ar fi îngrozitor. Să ajung să nu mai fac ceea ce iubesc ar fi un dezastru, iar eu nu vreau să fiu un dezastru.
— Cred că ai nevoie de puțină relaxare, îi aud vocea și îmi ridic rapid privirea, găsindu-l pe Tammy în fața scaunului pe care stau, zâmbind obosit, dar încălzindu-mi inima.
