Tammy și Melione nu se cunosc, deși sunt angajați la aceeași companie aeriană cu un program aproximativ asemănător. Asta până când cursa V756 Londra-Havana îi aduce împreună. El, pilotul, și ea, însoțitoarea de zbor, își oferă timpul unul altuia pe...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Vinul se cutremură în paharul pe care Tammy îl așază pe masă. Suntem în livingul său uriaș, încercând una din sutele de sticlele de vin din colecția lui agățată pe peretele din bucătărie. Cred că am mai spus, dar o voi spune: locul acesta este perfect. De la mica floare din colțul livingului până la treptele ce duc la etaj. Nici măcar nu poți spune că acesta este un apartament, însă Tammy a menționat că acest apartament a fost făcut special pentru el și că unghii lui dețin acest complex. Orice ar fi, trăiește într-o casă superbă.
Îmi întinde un pahar, aducându-l și pe al lui lângă al meu. Ciocnim privindu-ne în ochi. Simt conexiunea care ne apropiem și zâmbesc în adâncul meu.
— Pentru prezent, spune și îmi dau seama că se referă la noi. Pentru că noi suntem prezentul.
— Pentru prezent, spun și eu.
Stăm amândoi pe canapeaua în formă de L, mare și maronie. În fața noastră este o măsuță de sticlă, iar pe perete este suspendat televizorul uriaș. Tammy a ales să ne uităm la un film, dar nu filmul este cel care mă interesează. El este cel care mă interesează. Eram obosită când am aterizat, dar acum sunt mai plină de viață decât am fost vreodată. Brațul lui încolăcit în jurul meu îmi arată că totul e adevărat, iar căldura pe care o emană mă învăluie.
— Nu îți place filmul? întreabă, punând pauză.
— Nu știu despre ce e pentru a-mi face o părere, mormăi. Într-adevăr, nu am fost deloc atentă la film. Tot ce am făcut a fost să reamintesc ceea ce s-a întâmplat la piscină, să derulez fiecare moment, fiecare atingere. El a fost mai important decât filmul ales.
— La ce te gândești atunci? chicotește, întorcându-și privirea asupra mea.
— La tine și la faptul că nu știu prea multe despre tine, aleg să spun în schimb.
Se încruntă. Se mișcă un pic și ajunge să se întoarcă cu totul spre mine. Își întinde mâinile spre ale mele și dă din cap.
— Ce vrei să știi? întreabă pe un ton care îmi indică că e gata să îmi răspundă la orice întrebare. Însă nu am nicio întrebare cu care să încep.
— Nu știu. Orice ești dispus să pui pe tavă, surâd încercând să îl fac pe el să vorbească.
— Ok. Îți voi spune cum am decis să fiu pilot. Când eram mic, bunicul meu mă ducea în hangarul bazei unde lucra și îmi arată diferite avioane, povestindu-mi despre fiecare în parte. A fost pilot și el și în adâncul lui cred că își dorea pe cineva care să ducă această tradiție. Tata nu a îmbrățișat această carieră, alegând să se stabilească la sol. Eu, pe de altă parte, am văzut o libertate impresionantă. Iar acum pilotez cele mai bune aeronave, văd locuri pe care nici nu le-am visat vreodată și mă simt mai liber și fericit ca niciodată, povestește zâmbind.
— Unde e bunicul tău? întreb. A zâmbit când vorbea de bunicul său și cred că este o persoană foarte importantă din viața lui.
— A murit acum doi ani într-un accident aviatic, nu simt nicio emoție în glasul lui. Aeronava pe care o pilota s-a prăbușit în ocean, luând cu ea viețile a 115 oameni, continuă.
