Pe cerul nostru

capitolul patru

HAVANA, MĂ PIERD

         Când eram mică, adolescentă și aveam câte o pasiune pentru vreun băiat de pe stradă sau de la liceu spuneam că sunt 'contaminată'. Gândurile, acțiunile și vorbele, bătăile inimii mele erau ale lui. Mă acapara cu prezența, privirea și vocea lui, mă pierdeam în jurul lui. Eram contaminată, cum îmi plăcea mie să spun. Deoarece, pentru mine, era un virus faptul că mă gândeam doar la acea persoană. Iar acum sunt din nou contaminată, am un virus ce se plimbă prin venele mele, o a voce care mă bântuie, o imagine, o privire ce mă seacă.

          Restul nopții mele nu a fost perfect, nici pe aproape. Nu am dormit deloc, nu am avut liniște, ci doar haos. Haosul care este în jurul lui, haosul pe care nu l-am văzut în aeroportul din Londra. E un haos. Am rememorat fiecare secundă, fiecare atingere neintenționată sau intenționată, fiecare cuvânt, fiecare mormăit, râset din această seară. Din nou și din nou, adăugând mereu lucruri pe care ar fi trebuit să le fac, pe care să le spun. Dar n-am făcut-o!

          Ochii mei privesc tavanul, rememorând privirea lui Tammy când am închis ușa camerei în urma mea. Era dorința și dacă aș mai fi stat puțin probabil îl lăsăm să se strecoare pe lângă mine, să îmi împroaște camera cu el.

          — Orice s-a întâmplat, trebuie să îmi spui, Ashley intră în camera mea și se aruncă pe pat, privindu-mă cu atenție.

           — Amintește-mi cum intri în camera asta mereu? întreb.

           — Am primit un card de la recepție. Stai liniștită! Varsă tot, știu că ai venit târziu.

           Într-adevăr, am ajuns la hotel la ora 6. Am pretins că ne-am pierdut. Adevărul e că ne-am pierdut, dar nu pe străzile Havanei, ci pe străduțele din sufletul nostru. Sunt într-un labirint, iar capătul nu există.

          — Ne-am plimbat doar, am vorbit și m-a sărutat, spun pe scurt.

          Ochii ei se măresc și se apropie de mine, fixându-și ochii albaștri în ai mei. Lasă-mi timp să înțeleg și eu, Ash, nici eu nu știu ce se întâmplă.

           — Te-a sărutat? este perplexă.

            Aprob. Apoi mă gândesc dacă nu am inventat asta, dacă nu mi-am dorit atât de mult să mă sărute încât am inventat. Acum, la lumina zilei, recunosc că mi-am dorit să mă sărute, mi-am dorit să insiste să îl invit în cameră, mi-am dorit să îi spun mai multe, mi-am dorit să îl am în toate modurile. Pentru că Tammy este primul bărbat care m-a făcut să simt atât de multe după o lungă perioadă în care am fost imună la tot. Mi-a zdrobit câteva ziduri, mi-a descoperit interiorul, m-a lăsat fără scut. Mi-a luat mintea deoarece nu m-am gândit deloc la repercusiuni. Am fost deasupra valului, cu el lângă mine.

         — Hai să mâncăm. În 15 să fii jos, mă îndeamnă și apoi pleacă.

          Cobor din pat imediat după plecarea ei, îmi fac un duș rapid și apoi mă îmbrac. Pun pe mine o rochie cu volane galbenă și încalț niște sandale joase. Iau telefonul și cobor. Trupul meu tresare, prin vene parcă-mi fierbe sângele și știu că urmează să îl văd. Și îl voi privi prin alți ochi, diferiți de cei prin care l-am văzut în aeroport.

           Când intru în restaurant, constat că luăm masa doar noi patru. Că Tammy va sta lângă mine, că vom încerca să ne purtăm într-un fel. Nu știu cum, dar va fi ciudat pentru început. Mă așez la masă, salutându-i zâmbind și ocolind privirea întunecată a căpitanului.

            — Ce doriți să comandați?

            Chelnerului își deschide carnețelul și așteaptă comenzile noastre. Sunt concentrată pe ceea ce spune el, pe ceea ce preferă să mănânce, pe ceea ce i-ar plăcea. Omletă cu bacon și salată. Omletă cu bacon și salată, iar mintea mea e plecată într-o nenorocită de bucătărie cu el, omletă cu bacon și salată. Comand, deși nu știu când m-am hotărât. Clătite cu ciocolată și cafea. Omletă cu bacon și salată, clătite cu ciocolata și cafea pe o masă din sticlă.

          Mâncăm în liniște după ce chelnerul aduce toate comenzile. Îl simt lângă mine, îl simt prin clătitele astea, prin aer, prin mine. E obsesiv și incomod știind că mi-am pus capul la bătaie atât de repede.

            — Azi, vizităm orașul, Ashley spune după ce soarbe toată limonada din pahar.

           — Iar noi putem fi ghidul vostru, spune Pete, privindu-și logodnica iubitor.

           Poate mi-a simțit privirea, poate mi-a văzut capul mișcându-se, însă ne privim. Ne pierdem unul în privirea celuilalt, ne absorbim, ne înghițim și e mai mult decât orice cuvânt rostit. Îl las să îmi fie ghid, să mă ducă oriunde pe lume și mai departe. Mă las în palma lui orbește, acceptând orice sfârșit.

           — Sună bine, murmur, ațintindu-i pe cei doi prieteni ai mei.

            Plecăm de la hotel cu destinația La Havana Vieja, partea veche a orașului, unde vizităm piața, muzeul și catedrala. Ne vom pierde printre turiști, printre gânduri și dorințe. Ashley îl ține de mână pe Pete, mergând înaintea noastră. Tammy se apropie și șoptește:

            — Neața, Mel, și mă topesc.

            Mel pe buzele lui pare un compliment. Vocea lui mă încălzește, mă topește, mă slăbește. Iar el atât de aproape e ca un drog. Vreau mai mult, dar știu că nu e bine. Își împleticește degetele cu ale mele fără a cere voie, fără a întreba, fără a mă aștepta. Îl las, ba mai mult îi strâng degetele, îi arăt că îl simt. Mă întreb dacă am pățit ceva sau dacă sunt beată. Dar cred că e doar efectul Havanei, mă face să mă pierd, mă duce la pierzanie, spre cea mai dulce sentință. Spre bărbatul creol de lângă mine care mă trage în mrejele lui cu fiecare pas pe care îl facem prin soarele arzător.

           — Havana, mă pierd, șoptește, privind în față, spre Pete și Ashley.

              Mă prefac că nu îl aud, dar știu că o fac și știu cum se simte. Acesta a fost momentul în care am conștientizat.