Tammy și Melione nu se cunosc, deși sunt angajați la aceeași companie aeriană cu un program aproximativ asemănător. Asta până când cursa V756 Londra-Havana îi aduce împreună. El, pilotul, și ea, însoțitoarea de zbor, își oferă timpul unul altuia pe...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Mereu am vrut să fiu bucătar, declar, privindu-i ochii ciocolatii. Tu?
Astăzi, am decis să rămânem în camera noastră de hotel, doar noi, fără să fim deranjați, să mai adăugăm câteva ore de intimitate la toate celelalte pe care le-am acumulat. Oricât de mult timp aș petrece cu el, nu mă satur și nici nu mă plictisesc de el. Deci, orice moment în care suntem doar noi doi este un plus pentru relația noastră. Poate cine ar privi din afară ar crede că suntem doar nesiguri și că ne temem că ne vom uita în altă parte și să stăm împreună este soluția, însă adevărul este că iubim să fim unul în preajma celuilalt. Nu am crezut vreodată că voi fi atât de lipicioasă și nici nu mă deranjează.
— Cred că tot ceea ce își doreau băieții de șapte ani, pompier și totul a început de la un desen pe care îl urmăream. I-am scos din sărite pe ai mei cu asta și ulterior mi-au interzis să mă mai uit la acel desen, chicotește și văd în ochii lui o sclipire, probabil amintindu-și acele momente.
Râd, imaginându-l pe Tammy mic, bosumflat că nu se mai poate uita la desenul lui preferat. Nu știu de ce i-ar interzice cineva să se uite la un desen, însă am de gând să aflu.
— De ce? întreb, încercând să aflu mai multe pentru că după privirea lui, pot garanta că sunt mai multe de spus.
Palma lui se așază pe piciorul meu, mângâind pielea dezgolită. Având în vedere că suntem doar noi, hainele nu sunt un aspect prea important și de aceea doar lenjeria este cea care ne îmbracă corpurile. Stau rezemată pe tăblia patului, iar Tammy este întins pe o pernă lângă picioarele mele, uitându-se spre mine. Toată ziua, pe lângă sex, am vorbit. Am vorbit o groază de lucruri despre noi sau despre aspecte generale din lume.
— Deoarece mi se părea foarte normal să alerg pisicile prin curte, să le prind și, eventual, să le urc în copaci pentru a le salva, așa cum spuneau pompierii din desen. Desenam foc pe podele, pe mese, pe paturi și apoi mergeam cu căni cu apă pentru a stinge acele incendii dezastruoase, vorbește sacadat, lăsându-mă să diger informația. Cam o săptămână am făcut asta până când m-a prins mama.
— Nu pot să cred, râd. De ce să faci asta?
— Nu îți pot răspunde. Știu doar că era palpitant și că îmi plăcea să fac asta. Știu că odată l-am pus și pe Brandon să se joace cu mine. A ajuns undeva prin cușca câinilor, de unde marele pompier Smith a trebuit să îl salveze.
Râd fără să mă pot opri, având imaginea lor în capul meu. Pe Tammy care se luptă cu focul invizibil și pe Brandon care stă în cușca câinilor, așteptând să fie salvat. Dumnezeule!
— Nu mai râde, mă amenință. Spune-mi că tu nu ai făcut nimic penibil când ai fost mică, domnișoara perfectă, ironia se simte în tonul lui, însă nu îl iau în seamă, ci încerc să îmi amintesc dacă am făcut ceva de genul.
