Tammy și Melione nu se cunosc, deși sunt angajați la aceeași companie aeriană cu un program aproximativ asemănător. Asta până când cursa V756 Londra-Havana îi aduce împreună. El, pilotul, și ea, însoțitoarea de zbor, își oferă timpul unul altuia pe...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Niciodată nu am vrut să treacă mai repede timpul pe care îl petrec în avion, alături de pasageri ca acum. Niciodată nu mi-am dorit să ajung la Londra ca acum. Niciodată nu mi-am dorit să văd pe cineva atât de mult și niciodată nu m-am gândit că aș vrea să fac asta. Până acum, cel puțin.
Atunci când aterizăm pe pista din Londra și respectiv terminăm procedurile, nu găsesc mai repede drumul spre ieșirea din aeroport. Știu că Tammy mă așteaptă, precum știu că îmi e dor de el și vreau să ajung mai repede la el. Sunt obosită și tot ce îmi doresc este să mă așez, dar vreau să și petrec timp cu el.
Ajung în zona unde oamenii își fac check-in-ul când telefonul îmi sună. Mă aștept să fie un apel de la Tammy, însă mama este cea care mă sună. Îmi piere zâmbetul pentru că nu am mai vorbit cu ea de ceva timp și mereu îmi spun că o voi suna mai des. Îi răspund, ducând telefonul la ureche.
— Alo? murmur.
— Bună, scumpo! Poți vorbi? întreabă exact așa cum face mereu. De câte ori mă sună, mă întreabă dacă pot vorbi pentru a fi sigură că nu mă deranjează în vreun fel.
— Da. Acum am aterizat și mă pregătesc să merg spre casă. Ce mai faci? o întreb, îndreptându-mă cu pași repezi spre ieșirea din aeroport.
— Gătesc și m-am gândit să te sun pentru că tu nu o prea faci. Unde ai fost azi?
De fiecare dată când avem ocazia să vorbim, mama mă întreabă pe unde am mai fost. Este foarte fericită pentru mine și m-a susținut încă de la prima secundă în care am decis că asta vreau să fac. M-a susținut și atunci când am fost respinsă, fără să îmi spună că poate nu sunt potrivită pentru acest job. Pentru asta, o iubesc.
— Rusia, Germania și Franța. A fost rapid, nu am văzut prea multe. Tata ce mai face? întreb. Cu tata vorbesc și mai rar decât o fac cu mama, însă în apărarea mea pot spune că niciodată nu am fost genul de om care să sune non stop. O fac o dată și gata.
— Tatăl tău este la muncă. Te salută și el oricum. Ar trebui să îl suni din când în când, Mel. Nu știu de ce îți e atât de greu să dai un telefon amărât.
— O voi face mâine, mamă, murmur ieșind în aerul rece al Londrei. Zăresc mașina lui Tammy parcată undeva în fața aeroportului și pornesc înspre el.
— De asemenea, ar trebui să mai vii și pe acasă. Nu ai mai dat pe aici de ceva timp, Mel. Ne este dor de tine și știi bine că noi nu putem veni la tine, oftează.
Partea mai puțin plăcută la acest job este faptul că trebuie să te muți în orașul unde compania ta are baza. Dacă ești un familist, nu e ușor. Eu nu sunt, îmi iubesc familia, dar nu îmi voi lăsa visurile la o parte pentru că nu pot sta fără cei dragi mie. Familia este în Albania, acolo unde am stat și eu până când Vellair m-a angajat și a trebuit să mă mut în Marea Britanie, lăsând în urma mea familia și prietenii.
