Tammy și Melione nu se cunosc, deși sunt angajați la aceeași companie aeriană cu un program aproximativ asemănător. Asta până când cursa V756 Londra-Havana îi aduce împreună. El, pilotul, și ea, însoțitoarea de zbor, își oferă timpul unul altuia pe...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
MICA NOASTRĂ EVADARE
Mi-aș dori uneori să pot dispărea, să mă ascund până când apele învolburate din capul meu se liniștesc, până când îmi recapăt acea liniște pe care mi-o doresc. Mi-aș dori să mă îndrept spre mijlocul pădurii, spre cabana mea de pe marginea lacului, să ascult liniștea, ciripitul păsărilor și apa. Totuși, mă aflu în aglomerata Plaza de Armas înconjurată de o grămadă de oameni, localnici sau turiști.
Căpitanul meu, pentru că mi se pare foarte normal să îi spun așa, se află în dreapta mea, cu o mână pe talia mea, conducându-mă prin mulțime. Diferiți vânzători au scoase cărți vechi formând un anticariat chiar îmi mijlocul străzii. Pe fundal, se aduc melodii specifice și râsete de copii. Atmosfera acesta este atât de primitoare, de liniștita, de călduroasă, de acasă.
- Oh, Dumnezeule, exclam când văd în fața unui vânzător un număr al cărții Petrecere până în zori de F. S. Fitzgerald.
Îl simt pe Tammy privindu-mă, încercând să observe lucrul la care privesc. O face, se apropie și ridică cartea de pe raftul improvizat.
- ¿Cuanto cuesta el libro? îi aud vocea frumoasă, îi văd spatele pronunțat, brațele puternice și nu înțeleg ce are de gând să facă.
Scoate câteva bancnote și i le întinde vânzătorului, apoi se întoarce la mine cu tot cu cartea aia. Are un zâmbet învingător pe față, un zâmbet îngâmfat, mulțumitor. Îmi întinde cartea mulțumit și liniștit, îmi cuprinde degetele cu ale lui și pornim.
- Hei! îi atrag atenția. Puteam să mi-o cumpăr singură, îl informez arătându-i cartea. Nu trebu...
- Taci, am făcut-o deja, mă îndeamnă. M-am simțit bine cumpărându-ți cartea. Ciudat, adaugă.
Se oprește, mă opresc. Mă privește, îl privesc. E ca un joc, e ca și cum am fi conectați. Poate că, imaginar, chiar suntem conectați. Se apropie de mine atât de mult că îi simt respirația izbindu-se de fața mea și îi aud șoaptele care par cel mai tare sunet din toată aglomerația asta:
- E nefiresc să mă simt mulțumit că am făcut asta, dar îmi place. Nu pot explica, doar lasă-mă să mai fac din când în când asta.
Totul între noi e nefiresc. Nu înțeleg ce se întâmplă cu adevărat. Dacă e ceea ce îmi doresc sau doar o pură distracție. Dacă este bun sau rău. Efectul Havanei aș spune. Efectul lui Tammy când buzele lui se lovesc de ale mele, Tammy când gurile noastre se apropie, Tammy când limbile noastre se întâlnesc, Tammy când sângele meu aleargă prin vene, Tammy când în mintea mea este doar bărbatul creol cu ochi căprui și pătrunzători. Tammy în fiecare secundă a vieții mele.
Își proptește fruntea de a mea și mă privește în ochi. Văd în ochii lui dorință, confuzie și tot ceea ce simt eu. Nu îmi dau seama dacă asta e ceea ce îmi doresc eu să văd sau ceea ce văd e adevărul, dar voi alege să cred. În interiorul meu arde o fâșie din ceea ce vreau, o fâșie din Tammy, deoarece pe el îl vreau. Nu știu cum și de ce, dar mă întreb cum ar fi dacă ar fi al meu.
- Să mergem, șoptește.
Ne punem în mișcare printre toți oamenii ce ne înconjoară. Mă simt străină, mă simt de pe o altă planetă, mă simt deasupra lor și îl am și pe căpitan lângă mine. Când, de faptul, suntem doi străini, la fel cum sunt și restul celor din jurul nostru.
- În seara asta, ultima fiind, vom ieși la o plimbare, mă informează când mai avem foarte puțin și îi ajungem pe Pete și Ashley.
Mă desprind de realitate imediat ce înțeleg cuvintele lui. Ultima noapte în Havana, ultima noapte din vacanța noastră, ultimele momente împreună probabil. Nu știm nimic din ce se va întâmpla cu noi după ce avionul va decola, nu știm dacă vom mai vorbi sau dacă ne vom vedea în afara unor ciocniri neintenționate pe holurile aeroportului. Simt sfârșitul ca pe o piatră, ca pe un ciocan pentru că îmi doresc ca timpul să se oprească în loc, să rămânem în frumoasa și însorita Havana, înconjurați de necunoscuți și să continuăm să ne cunoaștem noi.
Dar știu că nu e posibil. În mai puțin de o zi, mă voi afla în avion pentru 13 ore de zbor zâmbind și bucurându-mă de viața pe care o am. Iubind ceea ce am realizat, ceea ce am reușit să colectez până acum, trăindu-mi visul și făcând abstracție de pilotul Smith care va avea o parte din inima mea aici în Havana pentru fiecare cursă pe care o va avea aici. O parte din mine rămâne pentru el aici indiferent de ce urmează după aterizare.
O privesc pe prietena mea blondă și pe al său logodnic zâmbitoare și îi ascult pe băieți. E un moment de liniște.
- Ești fericită? Ash mă trage deoparte și îmi vorbește pe un ton grijului, privind spre cei doi.
Privesc spre Tammy, îi analizez corpul îmbrăcat într-un tricou alb și pantaloni negri, rânjetul, ochii căprui îngustați și buzele moi pe care le simt încă peste ale mele, palmele care au fost în jurul meu. Îmi simt corpul vibrând gândindu-mă la el și dorindu-l cât mai aproape, încercând să găsesc un răspuns întrebării ei. Îmi analizez gândurile, ceea ce ar trebui să spun și ceea ce nu ar trebui. Știu răspunsul și aleg i-l spun și prietenei mele cele mai bune:
