CAPITOLUL 1: Afrodiziac

3.9K 333 92
                                    

Martie, 1818

Interpretarea de excepție a Elizei în rolul Julietei îi făcu pe toți să aplaude încântați atunci când eroina romantică alegea să se sinucidă în fața unor neînțelegeri extreme dintre familiile Capulet și Montague. Scena se strânse ușor și luminile obscure suprinseră monologul familiilor îndurerate.

Prima dată când văzuse tragedia jucată, Dacre se simțise mișcat de intrigă și sperase, în adâncul său, că cei doi îndrăgostiți aveau să rămână împreună. Nu fusese așa, evident. Altfel, nu ar mai fi fost o piesă apreciată. Ca în orice operă valoroasă a omenirii, sacrificiul era adesea lăudat în dauna unor finaluri fericite. Nu își amintea ceva de succes ca fiind un roman sau o tragedie cu final de basm. Oftă în loja sa, aflată foarte aproape de scenă, de unde putea zării sânii proeminenți ai actriței. Avea privilegiul de a plăti o sumă considerabilă pentru locul ăsta și ori de câte ori se ivea ocazia profita de poziția sa. O cunoscuse pe Eliza când își făcuse debutul în Covent Garden; Era o tânără cu părul blondiniu închis, spre brun, palidă, cu obrajii trandafirii și o talie de invidiat, care i se păruse întotdeauna că era înzestrată în mai mult decât dramaturgie. Poate că în seara asta avea să i-o dovedească. Doar o observase cum îi aruncase priviri ceva mai insistente după ce se lăsase cortina, atât de pline de pasiune, încât simțea deja că îl strâng pantalonii. Ce bine că semiobscurul nu lăsa să i se vadă mădularele mai mult decât ar fi trebuit. Îi plăcea să creadă că tânăra de lângă el s-ar fi simțit de-a dreptul scandalizată de erecția unui bărbat.

Își plimbă ochii de la Eliza la domnișoara Wilmingston, care nu își făcuse oficial debutul în societate, dar care se purta cu o naturalețe vădită în lumea în care luni avea să iasă ca o iapă pregătită de vânzare.

Chiar dacă nu împlinise încă optsprezece ani, Cora Wilmingston, fiica prietenului său, Albert, conte de Ravenshire, era înzestrată cu o frumusețe răpitoare. Până și el fusese surprins de maturizarea bruscă a trupului și a chipului său când revenise din Indii, acum o săptămână. Fusese luat pe nepregătite în momentul în care Albert îl rugase să o însoțească pe Cora la diverse evenimente culturale, deoarece marchizul nu venise aici pentru a fu tutorele unei minore, ci pentru a-și continua distracția exotică în rândul frumuseților occidentale. Nu îl putuse refuza pe Albert, iar privirea pe care Holly i-o aruncase, contesa de Ravenshire, îi înduioșase inima. Ceva i se păruse în neregulă în sânul familiei Wilmingston, dar nu insistase și nu voia să o facă nici acum, deși pe chipul Corei zărea destul de ușor o umbră de griji. Era intimitatea lor, iar el nu avea niciun drept să intervină.

Cora moștenise părul aproape alb al mamei ei, buzele sângerii și ochii albaștri. Tenul palid cu obraji rozalii i se părea răpitor, iar talia fetei, înveșmântată cu o rochie de un roz pal, s-ar fi potrivit de minune în mâinile oricărui bărbat. Evident că nu în mâinile lui. Nu. Dacre era prea masiv și prea bătrân pentru ea. Îi despărțeau, la urma urmei, cincisprezece ani și centimetri buni. Tabloul din loja lui era chiar ridicol: ea, o copilă sensibilă, el, o brută masivă și bătrână, privind împreună la Romeo și Julieta. Cu puțin noroc, ăsta era ultimul moment în care el avea să o însoțească la astfel de evenimente. Pregătit să pună capăt senzației ce nu îl slăbise întreaga săptămână - gura uscată, inima care bătea neregulat și frisonul din stomac - își drese glasul și șopti cât de blând putea:

- Dacă nu vă supărați, își înclină el capul și se ridică, domnișoară, vă voi escorta la servitoarea dumneavoastră...

- Fără să mă întrebați cum a fost piesa, domnule?, zâmbi Cora, luându-l pe nepregătite.

Departe de a fi predestinațiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum