Departe de a fi predestinați

CAPITOLUL 20: Balul

Margery o țintuia cu privirea din cealaltă parte a sălii de bal, iar ăsta era deja un lucru observat atât de doamnele cu care lady Huntly discuta, cât și de cele cu care Margery încerca să poarte o conversație. Cora simțise că Margery era împotriva ei din cauza irisurilor care aproape că o ucidea numai holbându-se la ea de cum intrase în casa lor, în casa în care, azi, se găzduia un bal care să onoreze nunta dintre Dacre și Cora și în cadrul căruia se va face un anunț de retragere la moșia lui Dacre datorită veștilor minunate. Margery privise insistent verigheta de pe degetul Corei, apoi de pe al lui Dacre – era neobișnuit ca un bărbat să poarte o verighetă în urma căsătoriei - și pufnise. Gestul încercase să fie trecut cu vederea de marchiz, care îi înțelegea sentimentele de gelozie, chiar dacă nu îl interesau. Se închinase, atentă la toate detaliile aurite ale rochiei femeii și strânsese din dânți când îi zâmbise marchizului. Cora oftă. Se mai făcuse cu un inamic!

Atentă în celălalt colț al camerei, unde fost lady Huntly discuta despre remedii împotriva grăsimii din jurul abdomenului, zâmbi la gândul că existau femei care credeau că înfometându-se două săptămâni aveau să devină, brusc, suple. Deși mama vitregă a lui Dacre îi părea, din toate punctele de vedere, exagerată, iar, prin aceasta, snoabă, avu mare succes cu ea, deoarece se ocupă de organizarea în întregime a balului. Asta îi oferi mai mult timp, în cele două săptămâni care se scurseră de când se aflau în Londra, să se familiarizeze cu slujitorii și să viziteze croitoria pe cât de mult putu. Oricum timpul se scurgea îngrozitor de repede, insuficient pentru ea, mai ales că mama-soacră o căra la toate seratele și la toate dineurile. Pe lângă asta, Cora nu credea că știa cum trebuia să se organizeze un bal demn de un marchiz.

Aflase câteva detalii la petrecerile lui memei soacre; acolo, de cele mai multe ori, era fie compătimită – cum era să fii logodită cu un bărbat atât de neserios ca lordul West? -, fie admirată pentru pentru partida bună pe care o realizase cu marchizul. Vă potriveați!, ziceau câteva matroane și până și fetele care îl vânaseră pe Dacre în acest sezon îi aruncau câte o vorbă bună. Toate, cu excepția lui Margery.

Fiica baronului Harris, în rochie albă, cu pene în păr, cu bijuterii la gât, o privea pe sub ochi plină de venin. Se pare că ea nu își revenise după ce aflase vestea căsătoriei neprogamate a celui pe care și-l dorea pentru ea. Aproape că îi distrusese Corei pofta de mâncare prin căutătura ei urâtă. Aproape. Asta până ce se îndepărtă de doamne și observă bufetul umplut cu ciocolată, iar valeții fâțâindu-se pe lângă ea cu șampania. Cora hotărî să o lase pe Margery cu frustrările ei și se apropie mai mult de măsuță. Dacă observa ea bine, aveau și rahat turcesc. Interesant. Zâmbi, aplecându-se, ca să ia un cub. Nu avusese ocazia să mănânce din acesta prea des și gustul i se părea divin.

— Arăți excepțional, doamna mea!

Dacre se apropiase de ea cu paharul în mână. Ținea un astfel de pahar de la începutul serii, fără a fi luat o gură din alcool. Soțul ei se păstra, se pare, lucid, spre deosebire de ea care băuse deja un pahar cu șampanie și îl vâna pe al doilea. Cora oftă, mestecând interesată cubul de rahat și privindu-și soțul. În aceste două săptămâni petrecuseră foarte mult timp împreună. În fiecare seară Dacre făcea tot posibilul să fie acasă și, de altfel, să rămână alături de Cora până la micul dejun. Aceea era masa zile la care mânca cel mai bine. În rest, dieta soacrei sale o lăsa înfometată, obligată să se refugieze în bucătărie și să cerșească alimente. Poate că din acest motiv bucătăreasa intuise prima că lady Huntly era grea și îi lăsa întotdeaua o gustare noctură pe masa din bucătărie pe care femeia o lua în jurul orei unsprezece când stomacul i se răscolea violent. Dacre o găsea mereu mâncând. În rest, Cora înțelegea că acesta trebuia să își întrețină imaginea în cercurile domnilor, să încheie afacerile, aici, în Londra. Erau pe fugă, ce-i drept, mai ales că, dacă sarcina ar fi evoluat prea mult, călătoria până în Aberdeenshire ar fi fost periculoasă. Prin urmare, a doua zi după bal aveau să părăsească Londra. Cora putea călători încă, la optsprezece săptămâni de sarcină, așa cum îi anunțase medicul.