Departe de a fi predestinați

CAPITOLUL 22: Inimi rănite

Ajunsese înaintea Corei pe Georgiana tocmai pentru că știuse când să o caute aici. Și nu era numai bilețelul ei vag. Nu. Marchizul fusese anunțat. După ce plecase din propria casă, Dacre se dusese la Kit, încercând să îi anticipeze mișcările soției sale. Sperase cumva că ea avea să treacă pe aici, să își ia adio de la contele care o ajutase să fie azi atât de liberă. Mare greșeală! De fapt, el ajunsese la prietenul său dorindu-și un sprijin emoțional, un individ care să îi spună clar că interpreta totul corect. Nu era vorba despre ce ar fi făcut Cora, ci despre ce spera el că nu avea să facă: nu avea să îl părăsească fără să-și fi luat adio. Totuși, dacă era așa, soția lui nu era deloc bună în a-și lua la revedere. Și nici contele nu era bun la a-i gâdila orgoliul, cu siguranță. Kit îl enervă atunci când, ajuns la acesta, ca un om intoxicat ce era, cu o durere de cap și alta de stomac, îl privi suspect, neîncrezător, de parcă mintea îi fusese otrăvită.

În primul rând, când călcă pragul locuinței masive, Dacre fu primit în camera de zi. Kit era deopotrivă fericit și îngrijorat să îl vadă atât de repede în picioare. În urmă cu o seară, înainte de vizita medicului, crezuse că îl pierduseră și nu îi venea să-și audă urechilor că cineva avusese îndrăzneala nejustuficată de a-l otrăvi pe om în casa lui. Mai departe nu era însă vorba despre starea lui de sănătatea, ci despre modul în care arăta marchizul. Avea ochii injectați, părul ciufulit, își dregea glasul mereu și pășea agitat. Refuzase ceaiul instantaneu, deși buzele îi erau uscate și respira greoi. Kit, care se așezase pe canapea și privea ceaiul fără poftă, auzea totul și gândea mult.

— Mă înșală cu Brom, nu vezi? Ea...

Dar nu îl auzea pe marchiz complet. Nu putea să îl mai asculte, date fiind informațiile pe care el le cunoștea deja. Kit știa prea bine că lady Cora nu îl înșela pe Dacre cu Brom. Acesta nu avusese niciodată o înclinație pentru femei și era prea rațional în ceea ce privea sexul frumos ca să fugă din Londra, în plin scandal, cu cea care ar fi trebuit să îi fie mamă-vitregă. Nu. Era altceva la mijlocul acestei intrigi complicate, ceva ce ieșea din calculele lui Kit. Acum. În fond, totul trebuia să fie o neînțelegere. Asta îl făcu extrem de curios. Asta și ideea că se întâlnise pentru ultima dată cu Brom acum ceva timp și el nu îi spusese nimic legat de vreun plan de a părăsi Londra cu fiica dușmanului, dacă cei doi se puteau numi rivali. În timp ce se gândea la toate astea, cu un ghimpe în inimă, își ridică privirea, interesat de bilețelul pe care valetul îl adusese, adresat lui Dacre. Probabil cel care adusese mesajul nu îl găsise acasă pe lord și fusese îndrumat aici. Foarte inteligent! În spatele ușilor închise, Dacre deschise biletul cu degete tremurânde. Oare la ce se aștepta? La o scrisoare de adio din partea Corei? Atât de naiv să fie, încât să creadă că ea chiar îl înșela? Așa se părea, căci privi schimbul de umbre de pe chipul prietenului său, atent, și concise că Dacre ar fi trebuit să joace în melodrame, că își ratase, categoric, cariera de mare actor.

— I-a spus domnului MacTavish că trebuie să i-o dea pe Georgiana pentru un transport peste Ocean. I-a spus că...

— Ce?, întrebă curios, prins și mai tare în poveste.

— Că e o chestiune de viață și de moarte.

Și se prăbușise pe fotoliu, cu capul în mâini. Așa... Peste Ocean. Kit își frecă bărbia de câteva ori, își drese glasul și încercă să nu bage în seamă durerea prietenului său cu privire la presupusul amantlâc. Nu, nu credea în el, deși, acum, credea din ce în ce mai mult că lady Cora trebuia să fie o femeie venită de pe altă lume, cu o voință incredibilă și cu o putere de manipulare despre care nu știuse nimic până azi. Creda însă că era altceva la mijloc, ceva ce o determinase pe Cora să îl părăsească atunci și acum pe marchiz în favoarea lui Brom, cu siguranță nimic legat de farmecul acestuia sau de sex. Și, pentru că voia să afle cu disperare ce era acel ceva, Kit se ridică, își trase prietenul de mână și îi zise: