Departe de a fi predestinați

CAPITOLUL 9: Ascundeți cuțitele!

Trebuise să o ia pe sus ca să o trezească și să o așeze pe pat – propriul pat! -, chiar dacă nici faptul că o purtase până în propria cameră nu o făcuse pe Cora atentă la implicațiile unei imagini de acest gent, întrucât fata rămase prinsă între somn și realitate pe întreg parcursul. Rapid, îi trăsese cămașa de noapte peste cap și încercase să îi lege înapoi fundița, fără a reuși însă. Degetele îi tremurau prea tare pentru a nu arunca o injurie la adresa articolelor de îmbrăcăminte feminină, inutile – doamnele puteau dormi foarte bine și dezbrăcate. Cora, de exemplu, era mult mai atrăgătoare în costumul pe care i-l dăduse Dumnezeu, propria piele, decât în cămașa de noapte supradimensionată; fata era rozalie datorită somnului și era vizibil faptul că nu ar fi deranjat-o să rămână până la prânz în brațele marchizului. Spre dezamăgirea lui, așa ceva nu era posibil. Totuși, înainte să plece din dormitorul ei, Dacre îi sărutase buzele pline și o îndemnase să se culce la loc, sfat pe care el nu avea să îl asculte.

Se trezise brusc la patru, atunci când corpul lui devenise conștient de faptul că avea o femeie minunată lângă el, una pe care el o transformase în femeie. De atunci de întrebase dacă ar fi fost mârșav din partea lui să îi ridice piciorul și să se cuibărească în sensibilitățile ei feminine. Iar când gândul îl săgetă nemilos – ar fi fost de ce-a mai joasă speță! – se trezise cu chiu cu vai. Înapoi în camera lui, se îmbrăcă și alese să călărească pentru a-și extenua instinctele carnale. Până și băiatul de grajduri dormea când marchizul își pregăti calul pentru niște ture rapide, așa că nu îl deranjă. Avea nevoie de această singurătate.

Coborî până în sat. Și-o imagina pe mama lui, lady Huntly, cu părul castaniu în vânt sau cu cosițele atârnându-i asimetric în părți, jucându-se pe aceste dealuri, pe aceste stânci sau în apropierea acestei mări. Toate tablourile pe care le avea cu ea întruchipau o femeie frumoasă, mândră și sălbatică, dar care nu reușise să cucerească niciodată inima tatălui său. Dădu bice calului până aproape de zona în care fusese amenințat cu arma. Anulând imaginea mamei lui, care se compunea din frunzele și florile de-abia înflorite în această pădure, descălecă și privi în jur. Se îndreptă spre plajă, își miji ochii și încercă să descopere măcar un inidiciu care să îi spună clar că lordul West angajase pe cineva să îl omoare. Nu îl mira, dat fiind faptul că îl provocase la duel. Nu îl crezuse niciodată capabil de fapte mărețe.

Negăding nimic și sprijinindu-se de o stâncă, privi orizontul și își dădu seama că pământurile lui West erau mai aproape de el decât își dăduse seama inițial. Putea vedea conacul de aici, cocoțat simetric pe o stâncă vecină, și toate corăbiile de pe malul celălalt purtând semnul comercial al vicontelui. Într-adevăr, i se părură cam multe corăbii pentru un bărbat pe drumul îmbogățirii, care se presupunea că nu avea o avere egală cu a regelui și nici măcar cu a marhizului. Oricât se holbă la acele vase, ele nu se dărâmară și nici nu îi spuseră povestea lor. Prin urmare, oftă. În cele din urmă, se înapoiase acasă abia după ce cutreieră întreg ținutul, scormonind fiecare piatră.

Și calul, și el spumegau atunci când se întorseseră. Dacre decălecă din mers, lăsând hățurile în mâinile grăjdarului buimac, deoarece nu înțelegea la ce oră trebuie să fi plecat stăpânul cu acest armăsar.

— Excelență!, își drese valetul glasul lângă el, în momentul în care intră în casă, ștergându-și fruntea asudată cu mâneca bluzei spre stupefacția unei servitoare care, într-un colț, ștergea praful.

— Ce este?, respiră greoi marchizul, transpirația picurându-i pe covorul pe care o altă femeie îl freca manual, lăsând-o și pe aceasta cu ochii larg deschiși. În fond, cele două își făcură semne pline de înțeles, atrăgând căutătura urâtă a majordomului. După ce le dojeni, bărbatul în vârstă continuă: