Departe de a fi predestinați

CAPITOLUL 4: Adevărul

— Nu pot să cred că ți-ai uitat însoțitoarea la Almack!

Cora avea alte probleme pe cap ca să se gândească la faptul că o uitase pe Mary Bowman la bal. Însoțitoarea sa o căutase înnebunită la Almack, iar când nu o găsise alarmase pe toată lumea în mod inutil, din punctul de vedere al Corei. În cele din urmă, lordul West o anunțase că lady Cora plecase de mult cu marchizul. Astfel, fusese adusă pe la ora patru cu trăsura vicontelui. De dimineață, răzbunătoarea Mary se dusese direct la conte și reproșase comportamentul Corei din acea seară, adăugând metodic faptul că nu dansase cu lordul West, așa cum o rugase tatăl ei. Cu o rochie de casă din muselină chihlimbarie, fata coborâse devreme la micul dejun, intuind cumva că o aștepta o dojană atunci când o zărise pe Mary și își amintise că nu fusese cu ea în trăsură la întoarcerea acasă. Dacă ar fi fost, ar fi dormit puțin mai bine în seara aceea, întrucât marchizul nu ar fi putut să o oblige să îi arate că nu deținea colierul. Nu reușise să pună geană pe geană și era foarte obosită. Tot ce își dorea acum era să vadă privirea superioară a lui Mary și să audă tonul dojenitor al tatălui său.

— Îmi pare rău, articulă. Doamnă Bowman, vă rog să mă iertați. Ar fi putut să dea mai mult din ea, dar nu avea vlagă ca să se prefacă. Simțea metalul prețios la gâtul ei și o ardea greșeala pe ca o comisese.

— Este în regulă, milord, clipi Mary. Sper să nu se mai repete.

— Nu, evident că nu.

Albert se reașeză la masă cu un oftat. În stânga lui, Holly zâmbea. Mama ei era așezată pe scaunul cu roți pe care îl aduseseră tocmai din Germania, cee ce făcea ca locomoția ei să fie înlesnită. Aranjată, aceasta își dregea vocea ca să nu izbucnească într-un râs necontrolat.

— Fiica noastră a fost foarte distrasă aseară, adăugă Albert, privind-o pe Cora, dar adresându-i-se lui Holly.

— Serios?, mama își privi fiica. Nu mă așteptam deloc.

Îi făcu cu ochiul. Mama ei era cu un am mai în vârstă decât tatăl său. Se luaseră de tineri, poate prea de tineri. Blondă, minionă, cu o privire de gheață, Holly fusese întotdeauna o prietenă de nădejde. Totuși, de când căzuse de pe cal, în urmă cu aproape trei ani, starea de sănătate i se înrăutățise semnificativ. Se deplasa foarte greu, medicul care o consulta intuind chiar că, în câțiva ani, va deveni dependentă de scaunul mobil. Pe Holly nu părea să o deranjeze atât de mult, dar pe Albert îl sâcâia teribil faptul că nu fusese acolo atunci când se produsese accidentul. Deși nu recunoscuse niciodată, Albert se simțea vinovat de starea soției sale.

— I-am spus lui Mary să rezerve valsul de la miezul nopții pentru vicontele West, iar fiica mea a spus pur și simplu că e absurd atunci când lordul a apărut. Știi cu cine a dansat în schimb?

— Poate cu lordul Harris, zise ironică Holly. Lordul Harris a fost întotdeauna un cuceritor.

— A dansat cu Dacre!, reproșă tatăl.

— O decizie înțeleaptă, dacă mă întrebi pe mine. Clipi femeia.

— Holly, oftă bărbatul exasperat.

— Fii serios, Albert, ridică ea paharul cu apă. Dacă eram eu în locul ei, aș fi făcut de mult ceva nebunesc și m-aș fi căsătorit cu bărbatul pe care îl iubesc. Apoi, când soțul ei își ridică furios ochii spre ea, pentru că era evident că o instiga pe fiica lor la un comportament nerușinat, își așeză o mână peste a acestuia. Dar exact asta am făcut, nu-i așa?