CAPITOLUL 5: Al treilea câștigă întotdeauna

3K 308 42
                                    

Panglica de la gât o sufoca, cu atât mai mult cu cât Grădinile Vauxhall i se păreau supraaglomerate. Așa cum îi promisese vicontelui West, Cora se afla în seara asta la eventimentul din Vauxhall. Grădinile erau, ca de obicei, pline, obscure, cu lumini plasate strategic în unele zone. Domnii se plimbau cu câte două doamne la braț, râsetele se ridicau în aer în timp ce undeva o cântăreață încerca să mențină atmosfera magică prin vocea ei angelică, una care să nu acopere conversațiile care nu aveau nimic de asuns, ci doar să înăbușe șușotelile îndrăgostiților. Dacă putea fi asemănat cu ceva, Vauxhall trebuia să apară în picturi precum imaginea cinelor romane, unde cineva mânca, altcineva dansa, iar, într-o parte, sexele opuse împărtășeau momente pline de tandrețe.

Pentru sexualitatea pe care locurile întunecate ale grădinii o promova, Vauxhall putea fi o zonă periculoasă pentru o debutantă dacă aceasta venea singură, bineînțeles. De aceea, prezența marchizului de Huntly alături de ea, și a lui Mary Bowman undeva într-un colț nu era deloc ciudată. Bineînțeles că fata nu se simțea bine știindu-l și, acum, în această seară, pe Dacre atât de aproape de ea. Mai ales că rușinea o invada de fiecare dată când acesta își arunca privirile asupra-i. Îi mărturisise drama ei, neputința, lipsa de opțiune prin faptul că era logodită împotriva voinței ei cu lordul West - care apăruse la Vauxhall neîntârziat, de parcă ar fi așteptat momentul să o vadă toată ziua. Pe lângă asta, ea și Dacre împărtășiseră o intimitate de nedescris și, cumva, firea ei depravată aspira la mai mult.

Se aplecă în dreptul vicontelui, atunci când acesta o salută, fluturându-și evantaiul.

- Lady Cora! Lord Huntly! Apoi, adresându-se exclusiv lui Dacre: Nu știam că vă voi găsi și pe dumneavoastră aici.

- Întotdeauna am admirat Grădinile Vauxhall, domnul meu.

Dacre zâmbi caustic. Nu îl suporta acum pe lordul West numai din cauza ceea ce îi spusese Cora și era o chestiune de timp până ce avea să se ducă la Albert și să facă un gest cavaleresc. O mișca atitudinea asta, într-adevăr, dar o și alarma. Nu voia ca familia ei să ajungă la sapă de lemn doar pentru că ea trebuia să fie diferită de restul fetelor din societate și să-și aleagă iubitul. Pe lângă asta, tatăl ei ar fi început să își pună întrebări: de ce Cora se dusese la Dacre cu o astfel de problemă? Când îi spusese? Contextul precis putea fi indiciul nopții petrecute împreună și, în curând, s-ar fi descoperit terfelită public.

- Iubitor de artă, dădu vicontele înțelegător din cap.

Bărbații zâmbiră unul la altul, iar, când începură să meargă din nou prin grădini, lordul West o porni lângă acesta. Cora mergea încet printre porțiunile de gard viu, cu propriile gânduri bântuind-o în acest întuneric. Marchizul se afla între ea și logodnicul său, ceea ce făcea imposibil dialogul privat, cum ea nici nu se putea concentra prea bine pe vocea lui West.

- Cum a fost ziua dumitale, lady Cora?

Ca să îi răspundă, fu nevoită să își întindă gâtul și să depășească dimensiunile pieptului lui Dacre, de-a dreptul impresionant, acoperit cu o jiletcă brodată cu pietre prețioase.

- Minunată!

- Mă bucur, mă bucur!

- A dumneavoastră?, era mai degrabă complezentă, căci nu o interesa bărbatul nicidecum. Știind asta, marchizul își ridică o sprânceană în direcția ei.

- Oh, eu și politica, doar știți. Nu, nu știa. Și moșiile mele, bineînțeles. Sunt acrii întregi, la urma urmei! Normal. Era timpul să se laude cu moștenirea lui.

Departe de a fi predestinațiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum