Departe de a fi predestinați

EPILOG: Femeia care mi-a furat inima

15 decembrie 1828
Aboyne, Aberdeenshire

Prietene,

Îți scriu toate astea cu câteva zile înainte de Crăciun, pentru că vreau să te pun în temă cu agitația pe care o vei descoperi în Aboyne la sosirea ta, pe 24. Ei bine, de-abia acum îmi dau seama cât de greu este să petrec Crăciunul alături de două femei!

Una, ajunsă la douăzeci și opt de ani, este soția mea, Cora, care insistă acum să mai avem un copil. Știu că nu ar trebui să îți spun asta, dar nu găsesc o altă persoană căreia să mă confesez. De la nașterea fiicei noastre, eu am fost hotărât să nu mai procreez, iar ăsta nu este un secret pentru niciun apropiat, pentru că e clar că nu am mai avut copii. Cora a părut de acord, cel puțin pentru zece ani. Acum, când fiica noastră a împlinit zece ani - și a fost o sărbătoare, îți amintești probabil, pentru că și tu erai acolo, căci suntem născuți în aceeași zi – mă tem că marchiza găsește potrivit să mai facem o fată sau un băiat (de data asta m-aș baza pe instinctul ei, cum bine știi că nu am ghicit sexul lui Mary în urmă cu zece ani).

Eu insist să nu, pentru că numai eu știu ce a fost în sufletul meu în timpul gravidiei ei, când avea optsprezece ani, gândindu-mă încontinuu la nenorocitul de blestem. În toată perioada asta am rămas sceptic. Nu știu ce a împiedicat-o pe Cora să rupă tradiția morților în timpul nașterii: să fie remediul vrăjitoarei, sau faptul că sunt primul din familia mea care își iubește nevasta, sau nimic din toate acestea? Acum, dacă s-ar întâmpla să mai avem un copil, aș redeveni tensionat, iar asta nu îmi place. Mă tem totuși că nu mă înțeleg cu această nesocotită și că te voi obliga să devii naș copilului nostru.

De altfel, dacă acesta va fi din nou fată, cred că aleg să îmi iau câmpii! Mary, fiica noastră, este o mică satană. Chiar dacă s-a născut fată, se comportă ca un băiețoi. Are zece ani acum și nu dă semne că și-ar dori să devină o tânără domnișoară. Ieri am descoperit-o călare pe unul dintre ponei cu rochia cusută între picioare, transformată astfel în pantaloni. Cora râdea când eu o certam, iar guvernanta se făcuse stacojie. Nu mai știu pe cine să pedepsesc în casa asta, oricum, pentru că nu funcționează niciodată. Mă gândesc, evident, că scumpa mea soție a crescut odată cu fiica ei, prin urmare descopăr această lipsă de disciplină în amândouă. Sunt răsfățate și poate că aici și eu am greșit, au mereu toane și par că disprețuiesc societatea. Nu ar fi o surpriză, cum nici eu, nici tu nu iubim Înalta Societate. Să nu uit că, în momentul în care cineva, oricine!, începe să spună că Mary este unul dintre acei copii „de șase luni", soția mea își ridică nasul și remarcă:

— Este o predispoziție în familia noastră!

Chiar așa! O predispoziție! Se referă, bineînțeles, la faptul că și ea s-a născut la șase luni. Totuși, vorbele astea au mai stat acum, pentru că Mary cucerește inimile tuturor prin efervescența comportomentului tău. Zi-mi tu ce mă voi face eu cu această sălbatică în momentul în care va trebui să se mărite? Nu vreau să mă gândesc!

În casă s-a instalat harababura de când Holly și tatăl Corei au ajuns la noi, pentru sărbătoare. Cora este fericită pentru că mama ei pare mai bine (nu complet refăcută, evident), iar Mary nu-și încape în piele de bucurie să stea cu bunicul ei. De altfel, el este foarte mândru de nepoata sa, deși se simte în inferioritate numerică din cauza numărului foarte mare de dame din această casă.

Așa, îți povestesc toate acestea ca să fii pregătit pentru 24 decembrie, când vei veni la noi. Te așteptăm, încă, pe tine și pe George, să echilibrăm balanța masculinității. Numele fiului tău mă face doar să remarc: ce discrepanță între copiii noștri! George este atât de tăcut, de cucernic, pe când Mary a mea este... ei bine... o guralivă! Nu știu cum l-ai crescut și nici cum face față băiatul fetei mele. Trebuie să fie un tânăr cu mult bun-simț!

Vă așteptăm cu drag!

Dacre

P.S.: Voiam să te mai anunț și că marchiza l-a invitat pe nașul lui Mary la cina de Crăciun – pe Brom. (Cum Dumnezeu a ajuns el nașul fetei mele, când în școală mă persecuta, nu știu, dar cred că i-a atins o coardă sensibilă Corei când a ajutat-o să nască). Sper să nu te deranjeze prea tare, dar relația dintre ei este din ce în ce mai bună. Și mă tem că Mary a învățat tot ce era mai rău de la el, tocmai pentru că petrece foarte mult timp cu acesta. La cină, o va amăgi din nou cu excursia în Italia, cred, iar Mary va mușca momeala și, în fața refuzului meu de a o lăsa să călătorească în Europa singură, va amenința că fuge de acasă. Poftim! De aceea, te rog să nu îi iei un cadou pe care și l-a dorit (la Mary mă refer!), pentru că este încă pedepsită. I-am spus că nu are voie cu motacul acela negru în casă și i-am găsit pe amândoi murdari în patul ei. Te rog pe tine să faci asta, pentru că știu că Brom îi va lua ceva grandios, iar ea nu va mai simți că este pedepsită.

În fine, dacă observi fire de păr lipsă de pe capul meu, la doar patruzeci și doi de ani, să știi că i le datorez femeii care mi-a furat inima. (și calul, apropo! Nu știu dacă ți-am spus vreodată povestea de acum zece ani: o întreb eu pe Cora ce a fost în mintea ei de s-a urcat pe armăsarul pe care l-a recuperat, însărcinată fiind, și în travaliu. Îi spun că, la urma urmei, voia să îmi fure și cadoul, asta ca să nu arăt prea îngrijorată de repercusiunile unei astfel de fapte. La care ea, senină, îmi spune că voia să mă părăsească și că avea să vândă calul (din nou) pentru cele trebuincioase, încât să ajungă la ai ei. Acum, Mary a pus ochii pe același cal, și când îi spun că nu o las în „turneu" prin Europa, îmi spune că va fura calul, îl va vinde și va pleca singură, fără ajutorul meu. Ce a ajuns un cal pursânge, prietene?!)

P.S.S.: Să nu uiți că glumesc!