Departe de a fi predestinați

CAPITOLUL 10: Doamna și revolverul

Desigur că cearta dintre ei nu îl făcuse să renunțe la gândul îngrozitor de a se duela cu lordul West pe motivul că o drogase și încercase să profite de ea în Grădinile Vauxhall. După sărutul indecent – pentru care amândoi aveau să ajungă în Iad – de la micul dejun, până la prânz Cora strigase la el pe același subiect. Nu ascultase deloc apostrofările lui Mary Bowman, care insista că nu era potrivit pentru o lady să vorbească astfel cu orice bărbat. Era furioasă și nimic nu o putea îndupleca. În continuare, neînțelerile îi făcuseră doar să călătorească separat. Era clar că Dacre se săturase de amenințările ei – avea să cheme poliția, îl va pârî regelui, se va asigura că își pierde titlul - și o trimisese singură. Aproape că fusese șocată în momentul în care își dădu seama că pe ea o trimitea cu trăsura, iar el venea călare, la o distanță de câteva ore. Își dorise chiar ea să oprească vehiculul și să însceneze un jaf la drumul mare, iar mai apoi să îl aștepte venind. Își mușcase obrajii pentru a potoli un asemenea gând, deși insistase în fața însoțitoarei ei – care era nespus de fericită de faptul că nu trebuia să îndure prezența lui Dacre - că s-ar fi putut întâmpla multe, ar fi putut chiar să fie rănită. Dacă stătea însă să recunoască un aspect era acela că cel mai mult Dacre îi rănea orgoliul.

De aceea, după ce se întorsese, stătuseră mai mult separați. Nici el, nici ea nu se mai căutară. Probabil că lui Dacre îi era teamă de posibilitatea de a-l convinge să nu se dueleze. Ori asta, ori se săturase deja de ea. Oircare era motivul, tăcerea lui o chinuia, făcând-o să își imagineze tot ce era mai rău, mai ales atunci când tata revenea de la clubul său și spunea că îl văzuse pe Dacre acolo, discutase cu el, băuseră câte ceva.

Starea melancolică în care se afla mama n-o ajuta; de când se întosese de la acel medic, rămânea adesea îngândurată, cu privirea pierdută într-o parte. Se retrăgea devreme, nu mai comunica la fel ca înainte. Albert se prefăcea destul de bine că nu observa asta și îi zâmbea fiicei sale, compensând atitudinea posomorâtă a lui Holly. Ceva se întâmpla cu ei și, deși într-o seară, când la o serată îi ajunse la ureche cuvântul „divorț" – o practică rușinoasă – se sperie îngrozitor, privind reticentă cuplul, Cora realiză rapid că nu era ceva ce putea face pentru ca mama și tatăl ei să redevină atașați. Flacăra dintre ei nu dispăruse. Totul era legat de o neînțelegere, una la fel de mare ca cea pe care o trăia Cora în momentul de față.

Oricât își iubea părinții, ideea că Dacre ar fi putut fi ucis în vreun duel sau că lordul West ar putea să moară, atrăgând pedepsirea lui Dacre, o înnebunea și nu o lăsa să doarmă nopțile. Din acest motiv, săptămâna se scurse prea repede, mai rapid decât posibilitatea ei de acțiune.

Până ce se gândi bine la cine ar putea fi secundul lui Dacre, luând pe rând fiecare dintre prietenii lui, își dădu seama că o vizită în Mayfair, la Kit Bayle, cel pe care îl știa ca fiind unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Dacre și cu care, de altfel, copilărise, ar fi arătat nu numai misterios, dar și imoral din toate punctele de vedere. Și, dacă risca să se înșele, putea declanșa un scandal de proporții. Atunci, îi rămânea o singură posibilitate, o singură persoană pe care să se bizuie, pe Brom Wayne.

Plecă de acasă sub pretextul că o vizita pe Margery și că avea să zăbovească, fapt ce o convinse pe Mary să nu o însoțească, la orele prânzului, când se ducea de cele mai multe ori la croitorie pentru a cumpăra câte ceva. Locuința bărbatului era într-o zonă ferită, aproape de periferie, acolo unde lumea bună nu obișnuia să calce. Vizitiul, spre bucuria ei, nu îi adresă prea multe întrebări, fiind și așa deranjat de cursele pe care le făcuse în ultimul timp. Cora, singură în interiorul trăsurii, avea emoții, deoarece viitorul ei fiu vitreg, fiul lui West, era un individ intimidant. Îl evitase de la început și spera că îl putea evita în continuare, asta până ce Dacre se hotărâse să se lupte pentru onoarea ei.