Departe de a fi predestinați

CAPITOLUL 2: Se încearcă prinderea mincinoasei

Astăzi se presupunea că era ziua în care societatea avea să o cunoască pentru prima dată, când intra pe piața căsătoriilor și, mai ales, când își forma imaginea în fața oamenilor buni.

Pentru Cora, lucrurile nu stăteau nicidecum așa. Bineînțeles că primi tratamentul special din partea servitoarelor. Părul îi fu spălat de mai multe ori, parfumat, prins într-un coc complicat după ce servitoarea îl pieptănase în fața șemineului din camera sa. Însoțitoarea ei înfigea nervoasă acul în țesătură, iar Cora o urmărea oftând. Cu două seri în urmă mai că fugise de ea. Chiar o făcuse. Îi spusese că uitase ceva și uitată rămăsese. După aceea, amândouă făcuseră noaptea albă în timp ce Cora îi dezvăluise totul.

Mary Bowman nu era încântată de ceea ce auzea nici acum. La urma urmei, era o fată bătrână, trecută de patruzeci de ani, scandalizată de ceea ce făcuse domnișoara. Dar nu i-ar fi putut spune contelui în veci ceva, orice; ar fi fost concediată fără recomandare, cel mai probabil. Așa că tăcea și realiza opera lui Michellangelo pe o biată pânză, cu niște culori șterse și puține.

Corei nu îi păsa prea mult ce credea Mary. Făcuse ceea ce simțise ca fiind imperativ pentru viitoarea ei fericire. Acum își putea relua viața exact din punctul în care o lăsase. Putea zâmbi înaintea domnilor și putea dansa cu aceștia fără să se gândească la faptul că pierduse ceva. În fond, pentru ea balul era o formalitate. Încă de la începutul anului fusese promisă unui bărbat și, în ciuda protestelor ei, tatăl nu îi permisese să se împotrivească deciziei. Își privise mama, imobilizată la pat în ultimul timp, și izbucnise în lacrimi. Apoi, fugise în camera ei, se refugiase o bună bucată din timp, se autoizolase până ce realizase că, de data aceasta, Albert era de neînduplecat. Trebuia să se căsătorească cu acel bărbat îngrozitor pentru că avea mulți bani, iar familia ei avea nevoie de acei bani.

Ridică ceașca de ceai și înghiți conținutul. Avea să îl întâlnească azi, în scurt timp să facă logodna publică și, rapid, să se căsătorească. După aceasta, viața ei se va fi încheiat. Prin urmare, Cora mai avea de trăit foarte puțin.

— Veți fi cea mai frumoasă, milady!, zâmbi servitoarea.

Se privi în oglindă, uitându-se la rochia imaculată. Pe corset erau brodate perle, la gât îi atârna un șirag de perle, iar umerii îi erau aproape goi. Pe cap i se așezase o pălărie cu pene, destul de grea, iar în picioare purta pantofiorii cu toculețe. Mănușile erau lungi, așa cum impunea moda, decolteul adânc, iar, în cele din urmă, evantaiul, nelipsit.

— Aveți un ten impecabil. Nu vă trebuie prea multe retușuri.

Fața ovală cu buze pline și ochi albaștri era completată de cerceii cu perle din urechi și bucelele ce atârnau din părul strălucitor.

— Mulțumesc!, se adresă servitoarei.

Apoi, ieși pe coridor, ignorând-o pe Mary. Și-ar fi dorit să o anunțe că nu avea nevoie de ea, dar era de datoria tatălui să spună asta, dacă avea să considere acest fapt.

Cum se aștepta, contele se învârtea în hol, cu brațele la spate. Își ridică ochii spre ea când o văzu venind, rămânând mut. Era încă supărată pe el. Nu avea să-i zâmbească sau să-i vorbească prea mult, își zise fata în timp ce cobora scările. Îl ura pentru deciziile pe care le luase în numele ei. Îl bănuia că jucase toată averea la jocuri de noroc, iar acum o vindea primului domn care oferea cel mai mult. Pentru asta, Cora nu avea să îl ierte niciodată. Clipi serioasă și își ridică mai mult capul, scoțându-și în evidență pieptul.