Destine furate

Capitolul 19

Vladimir Iordache

Conduceam masina ca un nebun,dupa discutia cu tata mi-am dat seama ca gresisem mult fata de ea.El ramasese acelas nemernic iar ea fusese doar o victima colaterala în razboiul dintre tatal meu si sotul ei.Pana la urma era si un lucru bun în toata povestea asta,daca nu s-ar fi întamplat asa poate ca nu o cunosteam niciodata.

Stiam ca o voi gasi acasa la Daniel pentru ca nu risca sa îsi lase copiii acolo singuri.
Parchez masina si o vad pe a ei scoasa din garaj,deci aici era.Ma apropi de usa cu gândul sa bat dar aud cearta din interior,se ducea o lupta grea si trebuia sa intervin.
Cand aud plânsul si tipatul isteric al Mikaelei intru fara sa mai bat.Ceva rau cu siguranta s-a întampla.

Oana statea nemiscata tinâmdu-si fata în palme cu lacrimile siroindu-i pe obraji iar el arata ca un nebun.Ma napustesc asupra lui si fara sa ma mai gândesc la consecinte îi dau un pumn.Acesta se dezechilibreaza si cade pe podea.
Ma îndrept spre Oana vrând sa o i-au în brate dar Miky se arunca înaintea ei la pieptul mei si ma stânge tare.
Simt cum ma înduioșaza pe interior si sunt atât de neputincios pentru ca nu pot sa îi alung teama ce o facea sa tremure.O trag pe Oana de mâna afara din casa iar Arian ne urmeaza.

-Urcati în masina mea...le zic.

O trage pe Miky din bratele mele si alearga spre masina.Eu mai intru o data în interiorul case sa ma asigur ca tipul are înca puls.Era doar lesinat si cu siguranta se alesese cu arcada sparta dupa cum sângele îi patase camasa dar si-o merita.Îmi frec pumnul ce pâna acum nu ma duruse din cauza adremalinei si trag usa în urma mea.

-112 ce urgenta aveti?!

-As vrea sa reclam un abuz asupra unei femei si a copiilor ei de catre fostul sot..le spun si le dictez adresa.

Dupa ce închid telefonul urc în masina si apas pedala de acceleratie.

-Esti bine?!o întreb pe Oana mângâindu-i obrazul umflat.

-Acum sunt...îmi spune încercând sa se stapâneasca.

Îi privea pe cei doi îngerasi ce stateau pe bancheta din spate si cred ca în sufletul ei era împacata ca scapase de acolo.Arian o strangea în bratele lui pe Mikaela care începuse sa se linisteasca încet,doar mici suspine tacute se mai auzeau din pieptul ei.

-Si masina mea,am totul acolo?!...zice privindu-ma disperata.

-Unde o sa mergem acum nu ai nevoie de nimic,dar daca iti faci griji voi trimite pe cineva sa o i-a.

Îmi da aprobator din cap mai mult absenta si îsi îndreapta toata atentia spre cei doi copii.
Dupa mai bine de o ora de mers prin traficul aglomerat ajungem acasa la mine.O vedeam cum priveste fascinata casuta mea si tot ce o înconjura, pe geamul masinii.
Apas pe telecomanda si deschid portile.

-Wow...se aude vocea lui Arian din spate...Ce cool este,aici locuiesti tu?

-În mare parte din timp da...zic privindu-i în oglinda retrovizoare încântarea...Cred ca o sa îti placa aici,am si teren de baschet,piscina, chiar si o sala de gameing.

-Pe bune.

-Da.

-Si pentru mine ce ai...întreaba Miky bosumflata.