Destine furate

Capitolul 39

Înainte sa ajungem la conac Vlad mi-a spus sa mai tregem de timp deoarece întarziase putin cu pregatirile,asa ca ne-am abatut din drum trecând pe la cabana cu pretextul ca trebuie sa mai luam câte ceva.

Nici bine nu ajung la capatul alei pietruite ca vad masina lui Danie parcata langa lac.
Vlad fiind cu ochii în telefon si dând indicatii celor de acasa nu a observat imediat.

-A venit tati uite-l...striga Miky imediat ce îl vede stând sprijinit pe busteanul de lemn.

Vlad ridica capul instant si ma priveste.Era gata sa sara din masina atunci când am oprin dar îl opresc prinzându-l de brat.

-Nu e momentul...zic în șoapta.

Ofteaza adânc si da aprobator din cap.
Cobor prima si îi deschid usa Mikaeley.Arian se daduse deja jos si alerga spre acesta îmbratisând-ul.
Miky îl urmeaza iar Danile îi cuprinde pe amândoi sarutându-le fruntea fiecaruia.

Ajung si eu în dreptul lor si zanbesc mai mult fortat.Vlad a preferat sa ramâna în masina urmarind fiecare pas si sa intervina în caz de ceva.

-Ti-am adus ceva...zice Dani scotând de la spate o cutie frumos împachetata.La multi ani fiule.

Acesta i-a cutia cu mâinile tremurânde.

-Nu am uitat nici de tine printesa mea.

Îi intinde si Mikaelei o punga legata cu pamblica roz.
Aceasta o scotoceste repede si scoate din interiorul ei o bagheta de zâna frumos colorata care lumina si canta.

-Multumesc tati...îi zâmbeste ea.

-Wow...îl aud pe Arian.Este tricoul echipei mele favorite si cu autagrafele jucatorilor...Multumesc din suflet tată..striga si sare în sus fericit.

-Cum ai reusit?..îl întreb pe Daniel.

-Am si eu calitatile mele,dar tu nu le-ai observat...rosteste ultimele cuvinte pe un ton mai apasat

-Nu începe...îl atentionez.

Cand ajunge cu un pas mai aproape de mine se apropie de urechea mea si sopteste.

-Amantul tau nu e atât de barbat încât sa se dea jos din masina?

Simt o urma de gelozie în vorbele ce mi le arunca printre dinti înclestati.

-Te rog,nu azi...îi spun la fel de încet si cât pot de calma.

Ma priveste masurându-ma din cap pâna în picioare si simt cum o tristete apasatoare îmi invadaza înauntrul atunci când ochii lui de un albastru ireala se opreste pe abdomenul proeminent.Fiind slaba începuse sa fie vizibila sarcina mea.
Îi vad în privire agonia prin care trece descoperind asta si desi ar trebui sa îl urasc pentru tot ce mi-a facut,nu pot...nu pot urâ ceea ce am iubit din toata inima cândva.

Înghite în sec de parca si-ar înghiti propriile cuvinte si luându-si ramas bun de la Ari si Mikaela se îndeparteaza.
Îmi mai arunca o ultima privire pierduta înainte sa se urce în masina si porneste cu demaraj lasând fum si praf în urma sa.

-De ce s-a suparar tati?...întreaba Mikaela întristata.

-Nu cred ca este suparat,probabil ca trebuie sa ajunga la munca si de aceea s-a grabit asa.