Destine furate

Capitolul 41

Aproape 5 luni mai tarziu...

Este 14 februarie si telefonul suna pentru a patra oara însa nu ma pot ridica,contractiile dureroase nu îmi dau voie nici macar sa respir aminteri sa ma mai si ridic de pe canapea.Ce o fi fost în capul meu sa îl las tocmai pe masa din bucatarie.

Cu doua ore în urma...

Dimineata m-am trezit foarte bine dispusa si nu banuiam absolut nimic asa ca dupa ce l-am lasat pe Arian la scoala si pe Miky la gradinita m-am gândit ca ar fi bine sa trec pe la cabana si sa vad daca totul este în ordine.
Nu mai venisem aici de ceva vreme deoarece zapada asternuta in primele luni de iarna ne-a cam dat batai de cap.Acum iarna fiind pe sfârsite,vremea s-a mai domolit si soarele îsi face timid aparitia în fiecare zi.Zapada aproape ca s-a topit în mare parte iar drumul a devenit practicabil.
Ajungând,am constatat ca baiatul pe care îl angajasem sa aiba grija de cabana îsi facuse bine treaba.Totul era curatat si îngrijit.
Cercetez cu atentie împrejurimile cu privirea si trag tare în piept aerul curat si proaspat al padurii care dadea semne ca revine la viata.
Intru în casa si îmi frec mâinile înghetate,era destul de frig asa ca aprind focul în semineu cu cele câteva lemne pe care le gasesc asezate în cosul din nuiele si astept sa se încalzeasca.
Dupa ce ma dezmortesc pornesc spre bucatarie sa îmi fac un ceai apoi ma întorc sa îl savurez pe canapea privind dansul flacarilor.

De ceva timp ma simteam obosita aproape zilnic iar burta imensa pe care o purtam cu mine peste tot devenise o povara greu de carat.Îmi doream atât de mult sa dispara ca sa îmi pot tine în brate bebelusul ce îl asteptam nerabdatoare si sa pot revenii cât mai curând la viata de dinainte.

Am baut ceaiul de tei în tihna si o stare de liniste m-a cuprins.Apoi,dupa ce am abandonat ceasca goala pe masa m-am întins putin pe patura moale si pufoasa ce acoperea canapeaua încercând sa îmi gasesc o pozitie confortabila.Caldura flacarile rosiatice si trosnetul lemnelor ce ardeau cu scântei mici,au adus în tot corpul meu o stare profumda de relaxare si cred ca am adormit.

În acest moment...

Un alt val de durere îmi strabate trupul parca sfâsiindu-ma pe dinauntru când reusesc într-un final sa ma ridic pe picoarele mele tinându-ma strans de spatarul fotoliului din fata mea.

-Ahhhh...
Strig si ma prabusesc pe podea în urmatoarea sacunda din cauza unui vârteji puternic ce parca mi-a tras pamântul de sub picioare o data cu venirea unei noi contractii.

Îmi pierd speranta ca voi mai ajunge la blestematul acela de telefon sa raspund si nu pot decât sa ma rog ca Vlad sa îsi de-a seama ca sunt aici sau sa ajunga cineva cât mai repede,altfel o sa nasc singura.Ganduri destul de negre si fel si fel de scenarii sumbre mi se tot plimbau prin cap si ma faceau sa devin speriata.

Respir cu dificultate si strâng pumnii atât de tare încât imi strapung pielea cu unghiile ca sa trec peste fiecare impuls.Am mai trecut de doua ori prin asta dar acum ceva e diferit,mult prea diferit de restul sarcinilor.

Frica ma face totus sa nu renunt asa usor si ma tarasc pur si simplu pe dușumea spre bucatarie când aud din nou telefonul sunând si cu greu ma ridic sprijinindu-ma de tocul usii.
Nu reusesc sa ajung pâna la masa pentru ca dupa primul pas simt cum lichidul caldut mi se scurge pe picioare în jos.Privesc mica balta ce se formeaza în jurul meu iar în urmatoarea secunda întunericul mi se asterne în fata ochilor...si cad.

Nu stiu cât timp am fost înconstienta dar acum simt în jurul meu caldura a doua brate puternice care ma sustin si un miros atât de familiar.Îl trag adânc în nari si bataile inimii se domolesc usor.