Destine furate

Capitolul 43

Linistea ce o simt ma acopera ca un văl alb si fin de matase.
Sunt în bratele mamei sau cel putin asa cred pentru ca nu am curaj înca sa deschid ochii dar îi simt mirosul parfumului ei proaspat de magnolie.Este atât de bine sa o stiu lânga mine dupa atâta durere care nu stiu cum dar s-a risipit,a disparut dintr-o data.Cand îmi fac curaj sa ridic ploapele îl vad si pe tata ,ne este alaturi,tunde iarba si ne zâmbeste fericit.
Ea sta întinsa pe patura de picnic iar eu cu capul în poala ei privind luciul lacului cu valuri mici ce se onduiesc deasupra apei limpezi si mai albastra ca niciodata.Pasarile ciripesc în jurul nostru cântând un cântec nespus iar padurea a caror copaci înverziti ce îsi misca frunzele în adierea calda a vântului ma duce cu gândul la copilarie.Acolo si sunt,ratacita undeva în negura timpului.

-Nu ma lasa singur...nu ma parasi...aud dintr-o data o voce ce îmi pare cunoscuta si ma ridic în fund ratacind cu privirea ca sa întâlnesc chipul celui ce-mi vorbeste.

Si îl vad....îl vad venind pe aleea pietruita,pasind cu pasi marunti dar hotarâti.Era la fel de frumos ca prima data când l-am întalnit,cu parul usor ciufulit si privirea senina.Purta un tricou alb si pantaloni deschisi la culoare iar zâmbetul atât de dulce ce îl avea pe buze îmi facea inima sa se zbata în piept.
Cand ajunge la capatul ei se opreste parca nevrând sa calce pe iarba proaspat cosita.
As vrea sa ma duc spre el dar stiu în sufletul meu ca daca plec acum nu o sa îi mai revad niciodata pe cei care mi-au dat viata.

O privesc pe mama iar ea cu un zâmbet încurajator si cu glasul ei suav îmi sopteste la ureche.

-Du-te,locul tau nu este înca aici,mai ai multe de facut.

-Dar...apuc sa zic si ma împinge usor cu palmele facându-ma sa ma ridic.

-Ramas bun copila mea si ai grija de îngerasii tai si mai ales de Ilan.Noi te vom astepta atunci când va fi timpul.

Se ridica de pe patura si se îndeparteaza de mine.Ajunge lânga tata iar acesta îsi sprijina mâinile pe umerii ei.Ramân amândoi privindu-ma la fel cum o faceau în fiecare zi din tocul usii, când plecam la scoala.

Imaginea lor mi se întipareste pe retina.Un sentiment ciudat ma cuprinde si din instinct îmi plec privirea spre pântecul meu apoi spre Vlad care tine mâna întinsa spre mine si ma cheama.

-Ilan înseamna copac...zic ca pentru mine în timp ce ma îndrept spre el.
Nici nu mi-am dat seama ca nu aveam înca un nume pentru fiul meu pe care nici nu apucasem sa îl cunosc.

Ma mai uit o data peste umar la cei doi dar nu mai sunt,disparuse.... asa ca ma îndrept spre locul unde se afla Vlad cu si mai mare ardoare. La un momentdat încep sa alerg iar când ajung în dreptul lui ma prinde în bratele,îmi saruta buzele cu atâta dor încât le simt.
Mi-a adus si trandafiri,mirosul lor îmi  trezeste toate simturile si deschid ochii.

.......

Tavanul alb ma face sa clipesc de câteva ori,oare unde sunt?!....Nu prea îmi mai amintesc nimic,decât glasul puiului meu si fericirea din vocea lui Vlad ce ma anunta ca avem un baietel.
Întorc capul debusolata si vad fereastra luminata si vaza de pe comoda plina cu trandafiri albi,îl rasucesc în cealalta parte si cel mai frumos tablou mi se asterne în fata ochilor.
Iubitul meu îsi tinea fiul în brate si îi cânta leganându-l usor.

-Vlad...strig iar când îsi aude numele tresare.

-Iubito...spune si fericirea din ochii lui îmi rascoleste sufletul.

Se apropie de pat iar eu încerc sa ma ridic nerabdatoare sa-i vad chipul celui care m-a facut sa lupt însa simt o durere acuta în abdomen care ma culca la loc.

-Usurel draga mea,înca esti slabita dupa operatie.

-Ce operatie?!întreb nedumerita.

-O sa îsi povestesc mai târziu,acum nu ai vrea sa faci cunostinta cu baiatul nostru?

Dau aprobator din cap si întind bratele,macar atât pot sa fac.
Impactul cu pielea fina si delicata a fetei lui îmi umple ochii de lacrimi ce mi se scurg siroaie pe obraji.
Mirosul de bebelus ma învalui iar inima simt ca îmi explodeaza în piept.

-Ilan...
Îi soptesc numele fiintei minunate cu nasuc cârn ca al Mikaelei,cu ochi albastri ca marea si par șaten si ciufulit ca al tatalui sau.

Plâng în hohote când el îmi zâmbeste si îmi prinde degetul în mâna micuta strângându-ma si facându-ma sa realizez pentru ce traiesc.

-Ilan....șopteste si Vlad apoi îmi saruta obrazul si lui crestetul capului.Ce nume frumos ai ales pentru micul print.

Usa se deschide întrerupând momentul de tandrete si doctorul îsi face aparitia.

-Ma bucur sa te gasesc treaza Oana.Vad ca deja bebelusul si-a revendicat drepturile.

-Da...zic din toata inima.

-E bine,cum te simti?

-Ma doare groaznic abdomenul dar rezist.

-M-ai speriat de moarte,nu stiu ce s-a întamplat si cine te-a facut sa revi dar pentru câteva secunde bune ai parasit aceasta lumea...îmi spune si ma uit cand la el când la Vlad.

Am crezut ca totul a fost doar un vis dar se pare ca în adevaratul sens al cuvântului am întâlnit-o pe mama.Ei chiar mi-au fost alaturi iar Vlad ma salvat din nou.

-Sa nu mai faci niciodata una ca asta...îmi zice iubitul meu si citesc groaza prin care a trecut în tonul vocii sale.

-Promit...îl asigur eu.

-Daca o sa te simti mai bine,mâine te vom externa.Pâna atunci odihnestete,ai un sot grozav care a avut mare grija de copil cât tu ai fost inconstienta.

Dupa ce doctorul paraseste salonul ma întorc spre Vlad.

-Cât timp a trecut?!

-Doua zile.

-Adica eu nu am nascut azi?

Se aseaza lânga mine pe pat si începe sa îmi povesteasca  groaza prin care a trecut crezând ca o sa ma piarda.Traiesc cu el fiecare moment si îmi pare atât de rau ca a trebuit sa treaca prin toate astea,apoi gândul îmi zboara la Arian si Mikaela si un nod dureros mi se pune în gât.

-Vlad,copiii mei!!

-Sunt bine,i-am dus la mama si le-am explicat ca tu înca te refaci dupa operatie si trebuie sa ai grija si de bebe,de aceea nu te pot vizita.Spre surprinderea mea au înteles si abea asteapta sa ne întoarcem acasa.

Oftez adânc si îl privesc pe Ilan care dormea atât de frumos la pieptul meu.

-Îmi dai voi sa îl pun în patut,tu trebuie sa te odihnesti asa cum a zis doctorul...zice Vlad si întinde mâinile sa îl ia.

-Mai lasal putin te rog...spun si îmi culc obrazul pe caputul lui iar în urmatoarea secunda adorm si eu.