Destine furate

Capitolul 34

Afara, norii cenusii brazdase cerul.O ploaie marunta începuse sa ude asfaltul încins desi soarele tot încerca sa îsi mai verse câte o raza.
Fugim amândoi spre masina ce statea parcata aproape de trotuar.Proasta inspiratie am avut sa nu o urc în parcarea acoperita.

-Bine ca nu ploua mai tare atfel ne udam rau...zice în timp ce îsi scutura din par picaturile de apa care îi curgeau pe fata.

Îl privesc amuzata,arata caraghios cu parul ciufulit.

-Ce?!ma întreaba mirat.

-Nimic...ma rezum.

-Vrei sa conduc eu?

-Nu multumesc,stiu sa îmi manevrez masina pe orice vreme.

-Atunci calc-o,se înteteste ploaia.

Tot drumul am fost atenta la sosea deoarece vizibilitatea era redusa si printre picaturi mă gandeam cum o sa rezolv  toata traba asta legate de analize,transplant si restul.

Mai întai de toate trebuia sa îl las pe Vlad acasa si sa îi iau pe cei mici.Speram ca totul sa fie în ordine si persoana cu care au stat sa nu o fi fost prea aspra cu ei.Desi erau niste copii minunati mai faceau si ei nazbâtii ca oricare.

Înainte sa intru pe strada unde se afla locuita lui, îl întreb pe Vlad.

-Crezi ca avem vreo sansa ca interfonul sa functioneze?

-Stai linistita, am telecomanda de la poarta...zice si incepe sa se caute prin buzunare.

Opresc masina în fata portilor de fier forjat si apas butonul...nimic.Îl privesc pe Vlad care înca se scotocea de zor.

-Cred ca nu am cheile despre care vorbeam pentru ca nu am mers cu masina mea iar telecomanda este atasata de ele...

-Si ce facem acum?...spun privind potopul de afara.

-Avem doua obtiuni,ori ramânem în masina pana se opreste ploaia...ceea ce nu e o variana foarte buna pentru ca nu cred ca are de gand sa o faca prea curând sau doi: ne avântam afara...nu avem nimic de pierdut si mai ai câteva haine la mine.

Nici una dintre ele nu prea ma încânta dar trebuia sa aleg.

-Cred ca o sa stau putin ca sa ma usuc... zic si îmi desfac centura deschizând usa.

Face ochii mari cand ma vede ca vreau sa cobor.

-Ce faci,nu vi?îl întreb.

-Ba da...zâmbeste el.

Am avut totus noroc ca poarta mica nu era încuiata.În urmatoarea secunda alergam ca doi nebuni prin ploaie dar nu pentru mult timp.Amintindu-mi de copilarie si cat de mult îmi placea ma opresc brusc.Vroiam sa mai simt o data senzatia aceea pe piele si sa ma bucur putin în ciuda protestelor lui Vlad.

-O sa racesti.Hai....ma îndeamna.

Însa nu îmi pasa,ridic mâinile în aer si privesc spre cer.Picaturile usor reci si alerte ale unei ploi de vara îmi spala fata.
Se uita la mine si începe sa râda atât de colorat încât si pe mine ma bufneste râsul.Se apropie delicat si cu miscari tandre îmi cuprinde talia.
Ne învârtim amândoi  într-un dans leganat apoi gura lui ma umple de fericire atunci cand îmi atinge buzele sarutându-le.