Ideea capitolului pe care urmează să îl citiți este dată de milkyuwuu.
Mie comparațiile dintre trupe/idoli sau alte lucruri nu mi se par neapărat ceva necesar dar nici ceva pe care ar trebui să îl evităm. Deci, în acest capitol voi încerca să îmi spun părerea despre trupe în câteva categorii. Concept, stil muzical, coregrafie, poziții, grup în sine, etc.CONCEPT
Conceptul pe care eu îl prefer cel mai mult teen crush, fresh. Concepte pe care nici una dintre trupe nu le are. Acum nici nu aș putea să cer de la două grupuri, care au în componență membri de aproape 30 de ani. Așa că în consecință o să mă ghidez după faptul că Exo mi-a stârnit mai mult curiozitatea cu conceptul lor când i-am văzut.STIL MUZICAL
Aici nu îmi este foarte greu să mă decid datorită faptului că BTS are mai multe cântece centrate pe partea de hip hop care să îmi încânte auzul așa că îi voi alege pe ei. Exo au și ei, într-adevăr, un stil muzical foarte versatil.COREGRAFIE
Coregrafiile ambelor trupe sunt elaborate și interesante de urmărit. Coregrafia pentru DNA (melodie BTS) este surprinzătoare de la început până la sfârșit. Efortul necesar pentru execuatrea acestei coregrafii este foarte mare. De altfel, avem și coregrafia de la Monster (melodie Exo) care este ceva WOW, ceva care te lasă cu gura căscată și te face să gâfâi doar când o urmărești. Precizia cu care mișcările sunt executate și prezentate publicului, nu am cuvinte. Am pus ambele cotegrafii datorită faptului că nu mă pot decide, ne fiind o dansatoare profesionistă sau ceva de genul mi s-a părut că cele două au un nivel asemănător de dificultate.POZIȚII
Sincer, tocmai am căutat pe Google ce poziții are fiecare membru și mi s-a părut că pozițiile ori lipsesc, ori sunt puse în exces. Nici un grup nu o duce bine în acestă categorie.GRUP ÎN SINE
Legătură dintre membrii este una foarte specială în ambele grupuri. Se sprijină unii pe ceilalți și se ajută la nevoie. Singurul lucru care cred că îi împiedică din a arăta aceste lucruri sunt fanii delulu care nu fac altceva decât să își imagineze cum arăta viața lor ca un cuplu. Cuplu sau nu lăsați să trăiască. Dinamica(,) cu (,) care aceștia intră pe scenă este una extraordinară, dar mereu este loc de mai bine. Apreciez de altfel că ambele grupuri au arătat sau arată fanilor și părțile mai grele din viața de idol, nu numai curcubee și vată pe băț.Pentru următorul capitol îmi doresc să fac un fel de joc. Voi (cititorii cărții) să vă puneți câteva dintre gândurile despre industria K-pop, în comentarii, iar eu să le public în următorul capitol. Mi-ar plăcea să expun în carte și alte moduri de gândire și de exprimare. De altfel, cine își va scrie părerea va fi menționat. Sper să strângem destule gânduri și păreri pentru a forma un capitol.
CITEȘTI
UNPOPULAR K-POP OPINIONS | 🔖
Humordacă vrei să te cerți cu cineva, asta este cartea perfectă cover by: @onofreimaria18