Line Distribution

298 18 9
                                    

După cum vedeți și în titlu astăzi am decis să vorbesc despre părțile de distribuție. Dacă nu știți ce sunt părțile de distribuție ele sunt, traduse și explicate direct, secundele pe care le primește fiecare membru într-un grup, duo, trio, colaborare sau mai știu eu ce.
Acest subiect este destul de controversat în rândul fanilor K-pop. După cum știți există mereu un fel se țap ispășitor. Adică acel membru care primește doar câteva secunde într-un cântec. Și câteodată acele secunde sunt doar niște sunete de fundal. Unul dintre cele mai bune exemple actuale este (G)I-dle. "Țapul ispășitor" ,așa cum l-am numit eu, a fost până la lansarea piesei Lion, ShuHua. De obicei primea numai câteva secunde, jumătate dintre ele fiind niște sunete de fundal sau ceva în colaborare cu altă membră a trupei. În schimb, de la lansarea piesei Lion avem doi țapi ispășitori. Yuqi și Miyeon. Chiar dacă Miyeon este un main vocalist a primit aceleași părți ca Yuqi. Adică vreo 15 secunde. Dacă mă întrebați pe mine ceva strigător la cer. Dar (G)I-dle și-au întrecut recordul de inegalitatea dintre membrii cu piesa Maybe. Unde ShuHua nu cântă absolut deloc. Când am citit această informație în câteva articole am rămas, cum ar spune mamaie, trasnită. Și ca să  nu mor proastă, m-am dus să verific și să văd eu cu ochii mei. Și când am văzut nenorocirea întâmplată am spus că trebuie să fac un capitol despre ea. Sinceră să fiu, piesa este o capodoperă muzicală. Adică una dintre piesele mele preferate, dar linia de distribuție este ceva îngrozitor. Singurul lucru care îmi place despre linia de distribuție este că Miyeon a avut șansa să strălucească. Adică, atunci când i-am auzit vocea m-am gândit cât de frumos ar fi sunat dacă fata cântă mai mult în piesa principală. Acum o să trecem la partea a doua, cine a lăsat nenorocirea asta să se întâmple? Unii spun că ar fi Soyeon, care produce majoritatea cântecelor. Alții spun că de vină este Cube, iar alții spun că ShuHua nu a vrut să cânte în piesă. A treia explicație mi se pare stupidă. Ce motive ar avea ShuHua să nu dorească să participe în înregistrarea unui cântec? Când au înregistrat avea diaree și au pus altă membră să îi cânte părțile sau ce?

Mie una mi se pare totul în regulă dacă fiecare membru are peste 15 secunde. Ceva extraordinar ar fi că diferența dintre membrul cu cele mai multe părți și cele mai puține părți să fie de maxim 10 secunde dar nu se prea întâlnește așa ceva. O altă linie de distribuție care era destul de corectă, dar și recentă, este de la piesa Ridin ( NCT dream).

Dar și Power up  de la Red Velvet mi se pare o linie de distribuție foarte corectă, având în vedere pozițiile pe care le ocupă fiecare membră. 


În final, vă las și cu alte nenorociri de genul celei de la (G)I-dle. Videoclipul este mai vechi, dar încă face relevanță.

UNPOPULAR K-POP OPINIONS | 🔖Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum