17

143 16 7
                                    

20.05.2016

Dragă jurnalule,

Mă aflu de două luni în Seoul. Până la urmă , am optat pentru facultatea de litere , iar cu ajutorul Alexiei , i-am convins cu greu și pe părinții mei să fie de acord. Mutarea a fost una foarte grea, eu nefiind obișnuită cu locurile noi, nu mi-am părăsit niciodata orașul natal, iar dacă îmi consideram camera de acasă micuță, ei bine, camera din cămin este de zece ori mai micuță și trebuie să o mai împart și cu alte două fete. Seoul este un oraș foarte aglomerat, un oraș ce reprezintă foarte bine epoca vitezei , un oraș care zumzăie de oameni atât ziua cât și noaptea.

În tot acest timp, am continuat să vorbesc cu Minhyuk prin mesaje și de câteva ori la telefon. Am decis să îl iert pentru acel incident neplăcut de acum un an. Aflasem că este asistentul stilistului vestimentar a celor din BTS. Se pare că acea agenție, de care îmi povesti-se că a prins un job la ea, în toamnă, nu era alta decât BigHit , agenția care găzduiește trupa lui Yoongi. Acum, dacă îi place sau nu de Yoongi, va trebui să îl vadă aproape zilnic și să îi aleagă ținutele. Oare, încă are aceiași părere despre el? Nu îl întreb, îmi e frică de ce răspuns voi primi.

Acum jurnalule, îți voi scrie un eveniment neașteptat, care a avut loc cu câteva zile în urmă. Minhyuk mi-a cerut să ne vedem și am acceptat să ne întâlnim seara, la un nonstop, unde se servea ramen. Doar că Minhyuk nu a venit singur. Și-a adus un prieten. Inițial, nu știam cine era acel prieten, nu s-a prezentat, a stat tăcut și rezervat. Era îmbrăcat aproximativ în negru, iar gluga hanoracului și masca neagră îi acoperea chipul. Am reușit să îi observ câteva fire de păr roșcat, ieșite pe sub glugă.

În cele din urmă, Minhyuk ia spus băiatului să se prezinte, deoarece sunt o persoană de încredere. Tipul și-a dat treptat jos masca și gluga. Eu mă uitam confuză, iar în lumina slabă a orașului i-am analizat chipul familiar. Atunci când s-a prezentat ca și "Taehyung", mi-am dat seama cine era, un membru din BTS, cunoscut sub numele de scenă, V.

Nu am vorbit prea multe, încercam să nu dau de bănuit că îl cunosc pe Yoongi. I-am spus chestii generale despre mine, din ce oraș sunt, la ce facultate sunt și că le ascult muzica din când în când. Mi-a spus că și el a locuit în Daegu, câțiva ani. Era foarte prietenos și amuzant, în ciuda expresiei neutre.

Încă, nu îmi vine să cred că m-am întâlnit, cu unul din colegii lui Yoongi.

Moon Geum-Young

______________________________________

Cam lung știu, dacă mă credeți de două zile stau și scriu la el...

I got love: A diary for Min YoongiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum