Ploaie de intuneric

Capitolul 2

     Nu știam dacă asta avea să fie o idee bună. Chiar deloc. Până la urmă, am ascultat sfaturile și vorbele Savannei, iar acum iată-mă terminând ultimul bagaj. Mi-am împachetat toate hainele la insistențele prietenei mele, dar cu siguranță nu o să scot totul când ajung acolo. Nu știu cât voi rămâne. E doar un fel de perioadă de probă, care nu mă face să mă simt așa cum am crezut. Mă așteptam să îmi fie prea frică să părăsesc locul ăsta, dar în momentul de față mă simt mai încrezătoare ca oricând.

     Sunt sigură că toată siguranța mea va dispărea când voi da ochii cu cineva de acum trei ani. Cu siguranță voi întâlni pe cineva în scurt timp. Dar măcar nu o să stau singură. Chiar dacă va rămâne doar pentru o săptămână, Savannah va fi alături de mine. Am convins-o cu greu dar am reusit. Și mă bucur enorm pentru asta. Chiar dacă nu va rămâne decât pentru o săptămână, voi avea pe cineva lângă mine în primele zile. Nici că aveam nevoie de ceva mai mult. Pe lângă, șansele să mă întorc cu ea erau destul de mari.

     Mi-am tras toate lucrurile lângă ușa cabanei, iar când ochii mi-au coborât pe cutia lui Shadow, mi-am așezat buzele într-o linie dreaptă.

   — O să încercăm să o luăm de la capăt, micuțule. Doar tu și eu.

     Fără să mai spun altceva, am deschis ușa și am început să scot toate lucrurile pe ușă. Mi-am scos cheia de la apartamentul în care am stat înainte, un sentiment de liniște, combinat cu panică, învăluindu-mă cu totul. Să sperăm că totul va merge conform planului. Nu cred că mai puteam suporta o altă pierdere.

     Telefonul îmi vibrează în buzunar, iar când îl scot, observ că am un mesaj de la Michael. În câteva zeci de minute mașina va trebui să apară.

     După alte conversații lungi cu Savannah, o mașină neagră oprise undeva la bariera de la intrare. Am zâmbit scurt, făcându-i semn prietenei mele spre ea. Pentru o secundă mă așteptam ca Charlie să vină bucuros înaintea mea, dar când am văzut persoana total necunoscută, mi-am amintit de ceea ce mi-a spus Michael odată. Charlie nu mai lucrează la academie. Cu toate că știam asta, mi-am imaginat pentru scurt timp că el va fi cel care a coborât din mașină. Dar m-am înșelat.

     Nimic nu va mai fi la fel.

.

     După aproape o oră, mașina oprise în fața fostei mele locuințe. Am închis ochii și am inspirat puternic, apoi i-am deschis. Nu mă simțeam groaznic, dar nici perfect. Undeva la mijloc. Oare chiar era o decizie proastă? Dacă nu ar fi trebuit să mă întorc aici? Dar nici să rămân acolo pe vecie nu suna prea bine. Savannah avea dreptate. Locul acela m-a ajutat la început, dar apoi a început să devină ceva care mă făcea să sufăr.

     Eram total confuză. Nu aveam nicio idee despre ce ar fi bine să fac. Îmi era frică de momentul în care îi voi revedea pe ceilalți.

     Am coborât, iar bărbatul mă ajutase să urc toate lucrurile sus. Se prezentase ca fiind Caden, iar pe tot drumul nu a scos niciun cuvânt. Îmi era dor de Charlie. Când în sfârșit a plecat de lângă noi, am scos cheile din buzunar și le-am îndreptat spre broască. Degetele începură să se miște vizibil, dar Savannah nu spuse nimic. Deschid ușa, apoi intrăm amândouă înăuntru. Las bagajele jos, apoi arunc o privire în jur. Totul rămase la fel.

    Un mieunat mă scoase din visare, apoi mi-am dat seama că Shadow încă era închis în cutie. Am zâmbit pentru o secundă, apoi i-am dat drumul și lui, afară. Credeam că va rămâne lângă mine dar, spre mirarea mea, merse lângă canapea și se așezase pe ea. E ciudat că părea că își aduce aminte de asta. Știu că îi plăcea să stea acolo. Se așează mult mai confortabil, apoi primesc un cot în umăr de la Savannah.