Ploaie de intuneric

Capitolul 10

     Am înghițit în sec și mi-am mutat privirea pe Hunter. Nu știam ce ar trebui să spun, așa că speram că mă va scoate din situația asta. În fond, pentru el venisem aici. Iar pe deasupra, întrebarea i-a fost adresată tot lui.

     Dar, văzusem ceva în privirea lui care mă făcea să cred că nu mă va ajuta deloc. A fost nevoie doar de o simplă licărire bruscă, care a dispărut la fel de repede. Aproape că nu a fost nimic prezent. Dar în secunda aceea, eu am avut timp și atenție să o observ. Oricât eram de curioasă în privința aia, acum aveam nevoie de o scapare din situația asta. Nu știam cum ar putea reacționa Adam.

   — Mă ajută la mitologie. Ți-am spus că o să vină.

     Adam zâmbi sarcastic și își trecut o mână prin păr. Mă privește pe mine, apoi își mută privirea asupra lui. Și rămâne acolo câteva secunde bune.

     Situațiile recente mi-au dat de înțeles că ei doi sunt prieteni. Dar, după felul în care se privesc unul pe celălalt, aș spune că sunt dușmani pe viață. Poate că totul e în capul meu, totuși. Nu am nicio treabă cu relația lor.

   — Mi-ai spus că o să vină o fată să te mediteze, la naiba! Nu ai spus că o să fie EA.

     Mă simțeam din ce în ce mai prost.

   — Și cine e ea?

     Îmi mutasem din nou privirea pe Adam. Dintr-un oarecare motiv, voiam să aflu și eu răspunsul la întrebare.

     Cine eram eu pentru el?

     Chiar dacă aveam deja un răspuns clar în capul meu, voiam să o aud din gura lui. Voiam să îmi spună în față ceea ce credea despre mine. Păcat că nu o să îl întreb în viitorul apropiat. Și, mai presimt și că nu o să răspundă la întrebarea pusă de Hunter. Știe să le ocolească mult prea bine. Și nici nu ar recunoaște ceva în fața lui.

   — Nu-i problema ta.

     Se apropie de noi, apoi închide cărțile de pe masă și le ia în mâna stângă. Dau să spun ceva, dar sunt apucată de umăr în secunda următoare și ridicată de pe scaun. Rămân surprinsă, și pot să deschid gura abia când sunt aproape de ușă.

   — Ce crezi că faci?

     Încerc să ies de sub strângerea lui, dar nu am nicio șansă. Hunter se ridică și el, mult prea târziu după părerea mea, și aleargă ușor spre noi.

   — Frate, ce naiba?

     Adam nu răspunde, și continuă să meargă din nou cu mine spre hol. Când deschide ușa, mă împinge pe mine prima, apoi iese și el. Îl mai aud pe Hunter cum mai strigă odată, apoi închide ușa cu putere.

     Ok, nici măcar nu a încercat să îl convingă pe Adam să înceteze. Nu o să comentez nimic despre asta. Cel puțin, nu momentan. Aveam alte probleme.

     Brunetul se oprește abia când ieșim cu totul de pe holul pe care eram, și ajungem afară. Nu a încercat să mă ducă în camera mea, deci bănuiesc că avea să îmi spună câteva lucruri. Eu una, hotărăsc să tac și de data asta, știind cu siguranță că vor fi niște cuvinte spuse degeaba. Mă întreb dacă face asta doar pentru că e nervos, sau ar fi făcut-o oricum.

   — Tu chiar nu ai nimic în cutia aia?

     Îmi dă drumul când ne îndepărtăm de două fete care tocmai treceau pe lângă noi.

     Mă uit o clipă în jur, sperând să nu fie nimeni cunoscut. Din fericire, nu era.

   — Nu mi-ai dat un motiv pentru care să nu fac asta.