Ploaie de intuneric

Capitolul 11

Nu mai încercasem să fac ceva. După ceea ce s-a întâmplat acum două zile cu Adam, nu am mai ieșit din cameră. La cursuri m-am dus. În rest, nu am mai făcut altceva. Nu găseam un motiv anume pentru asta.

Recunosc, am simțit un impuls să mă duc să vorbesc cu el. Să nu mai spun că m-am gândit la o mulțime de variante cum aș putea să îi spun că mi-a fost dor de el. Dar, nu aveam să fac asta. Nu aveam să fac asta niciodata. Era o prostie. Nu m-aș face decât de râs. Și asta din mai multe motive. În principal, pentru că eram sigură că Adam nu mai simțea nimic pentru mine. Și, trebuia să îi dau de înțeles că și eu simțeam la fel, în caz că ne mai vedeam prea curând.

Mia venise ieri pe la mine. A încercat să afle de ce nu am mai ieșit cu ea și ceilalți. I-am spus că sunt în perioada aia și că nu mă simt bine. Nu știu dacă m-a crezut, dar expresia ei nu m-a făcut să îmi dau seama de ceva. Chiar dacă o cunoșteam pe Mia de puțin timp, observasem că sunt unele momente în care chipul ei e foarte serios. În momentele alea nu poți să citești absolut nimic din ceea ce crede. E pur și simplu..., un chip înghețat.

De dimineață, observasem că mâncarea lui Shadow era pe terminte. Nu știu dacă mi se părea mie, sau chiar începuse să mănânce mai mult în ultimul timp. În orice caz, nu aveam cum să îl intreb ceva despre asta. Nu cât timp vorbim limbi diferite.

Așadar, trebuia să mă duc iar la supermarket. Dat fiind că data trecută m-am întâlnit cu Hunter, simțeam o oarecare reținere. Nu știam dacă ar trebui să împart mâncarea de la cantină cu Shadow, dar mă gândesc că nu i-ar conveni să mănânce salată. Și nu cred că ajunsesem în stadiul acela în care să nu mai ies din academia asta, din vina unui băiat. Și nici măcar nu eram sigură dacă să îl numesc băiat. După ceea ce se întâmplase cu Adam, nu mă mai căutase. Probabil îi era rușine sau se simțea prost, dar nu aveam să comentez nimic. Adam mă avertizase în privința lui. Iar lucrul ăsta nu îl înțelegeam eu. Cine era Hunter cu adevărat?

Probabil ar fi trebuit să îl ascult pe Adam. Poate că chiar era cineva cu care nu voiam să am de-a face. Dar la ce se referise când spuse că încercarea lui să treaca peste tot nu mai era posibilă, și voia ca măcar pentru mine să mai fie câteva zile normale?

Mă enerva că nu îmi spunea despre ce era vorba. Dacă era ceva legat de mine, aveam dreptul să știu. Nu putea să decidă el și pentru mine.

Când am văzut că nu mai am multe teme de făcut și că nu mai aveam niciun curs, pe la ora patru m-am gândit să merg după mâncarea lui Shadow, și câteva gustări pentru mine Aveam de gând să termin o serie de filme pe care o începusem acum câteva zile.

Mi-am tras pe mine o pereche de blugi negri și am îmbrăcat o jachetă verde, peste tricoul pe care îl aveam deja pe mine.

Am avut grijă să îmi notez în minte toate lucrurile pe care trebuia să le iau, apoi am iesit pe ușa camerei.

Eram aproape să ies din curtea academiei, când l-am văzut pe Adam venind în aceeași direcție. Nu eram sigură dacă să continui să merg, sau să îl aștept. Negândind logic, m-am oprit și l-am așteptat. Când mai avea câțiva metri până să ajungă lângă mine, își ridică capul din pământ și încercă să ridice colțurile gurii într-un zâmbet. Era clar și el într-o dispoziție proastă.

- Bună!

- Hei!

- Unde mergi? întreb.

Se uită o clipă în jur, vrând să se asigure parcă că nu e urmărit.

Cine să îl urmărească aici?