Ploaie de intuneric

Capitolul 7

     Am avut câteva momente în care am vrut să vorbesc cu directorul. Dar am hotărât că nu era cea mai bună variantă. Poate că nu știa despre toate lucrurile întâmplate între întunecați și luminoși. Chiar dacă știa ceva, cu siguranță nu era tot. Nici cei de aici nu știau de legătura mea cu Adam. Ei bine, fostă legătură. Când s-au mirat prima dată când au aflat cine sunt, mă gândeam că știu despre toate lucrurile. Dar nu așa a fost. Ei nu au habar de nimic. Iar eu nu am de gând să le povestesc nimic. Cel puțin, nu cât timp nu am încredere în ei.

     Următoarea săptămână trecuse la fel de repede. Am fost la toate cursurile, și trebuie să recunosc că chiar sunt încântată de asta. Nu mă așteptam, dar chiar îmi place foarte mult aici. Poate că mai sunt unele minusuri, cum ar fi profesorii sau o mică parte din materii, dar până acum nu m-a făcut nimic să vreau să plec. Și sper să rămân aici până când o să fiu în stare să conduc academia.

     Am aflat că nu eram singura cu un animăluț aici. Mia are și ea o pisică, doar că e puțin mai mică decât Shadow. A și adus-o aici acum câteva zile. Ne-am așteptat amândouă să se joace împreună, dar mai aveau puțin și își scoteau blana una alteia. S-au auzit numai mârâituri urâte, așa că Mia a dus-o pe Yellow acasă.

     Chiar dacă Yellow era un nume ciudat, nu cred că îl întrecea pe Shadow.

     Am mai ieșit de vreo două ori cu ceilalți, dar nu l-am mai văzut pe Adam. Avusesem câteva gânduri să merg să îi spun despre bilet. Dar nu se mai întâmplase nimic. Ar trebui să cred că a fost o farsă?

     Nu credeam asta. Dar timpul care trecuse m-a lăsat puțin să mă gândesc la toate lucrurile. Și am ajuns la câteva concluzii. Nu era vorba despre cheile noastre sau ale întunecaților. Erau ascunse mult prea bine, iar dacă nu funcționaseră la Allan nu cred că le-ar mai fi vrut cineva. Deci, trebuia să aflu dacă mai există și alte chei pe aici. Ceva mai puternic. Dar nu aveam nicio idee despre cum aș putea face asta. Nu știam să fie vreo bibliotecă pe-aici, iar la director nu voiam să merg. Nici la oricine altcineva.

     În gând îmi apăru iar ideea de a merge la Adam. Oh..., corpul meu ar trebui să înceteze să facă vreo legătură cu el. Mă simt mult prea nașpa să știu că eu mă gândesc la el, când el nici măcar nu vrea să mă vadă.

     Michael mă sunase ieri. Voia să afle cum a fost prima săptămână aici. M-am simțit chiar bine să vorbesc cu el. Nu înțeleg încă motivul, dar cert e că am simțit ceva bun. Mă gândeam să îi spun lui de bilețel. Dar nu am făcut-o. Nu știu de ce ar fi Michael în stare ca să conducă academia în continuare.

     Am ieșit afară pentru câteva minute, cât să mă gândesc la cele întâmplate. Când am ieșit însă pe porțile imense, cineva strigă în spatele meu. Când am auzit tipa cu bluza roșie, m-am oprit. Eu eram aia.

     M-am întors cu spatele, și am dat de un băiat înalt. Avea părul blond, și era îmbrăcat cu niște haine negre. Când se apropie mai mult de mine, am observat că are ochii ireali de frumoși. Erau ca de sarpe, doar îi străbatea și puțin albastru. După ce i-am mai aruncat o privire, mi-am dat seama că era unul din grupul lui Adam.

   — Bună!

     Mă încrunt ușor, apoi scot mâinile din buzunar.

   — Hei?

    Zâmbi ușor, apoi făcu încă un pas în față.

   — Te-am văzut de câteva ori la cursuri. Eu sunt Hunter.

   — Mă cheamă Sky.

     Zâmbesc și eu scurt, neînțelegând de ce m-a oprit. Nu voiam să am prieteni comuni cu Adam.