Ploaie de intuneric

Capitolul 8

     Sincer, nu știam cum să reacționez. Da, eram nervoasă. Dar, mi-a fost și dor de ea. Am crezut că a pățit ceva rău. Am crezut multe lucruri. Chiar și că a răpit-o cineva. Dar nu, dacă e aici, nu a răpit-o nimeni. A avut un anume motiv pentru care a făcut asta. Iar dintr-o cauza anume, nu vreau să îl știu. Nu o iert pentru asta.

   — Am o explicație. Doar nu crezi că am dispărut așa, degeaba.

     Îmi venea să zâmbesc, dar m-am abținut. Nu îmi placea situația.

     De ce toate vin pe capul meu din nou? De ce s-a întâmplat asta doar după ce am venit aici? Încă un motiv pentru care nu ar fi trebuit să mă întorc.

   — Sunt sigură că ai una. Doar că nu sunt pregătită să o ascult.

     Rămâne ușor surprinsă, dar maschează asta foarte rapid. Nici în privința asta nu s-a schimbat deloc.

     Îmi fac puțin curaj, apoi pornesc spre ea și i-l iau pe Shadow din brațe. Mă privește, eu neavând idee ce crede în momentul asta.

   — Dacă nu ești student aici, nu ai voie să intri.

     Mă privește ironic, apoi apleacă capul în podea. Se ridică apoi, și vine spre mine. Avusesem un moment în care am vrut să o iau în brațe și să îi spun că nu vreau să plece. Că am avut multe nopți nedormite din vina ei și a mamei. Că mi-a lipsit o prietenă bună. Mai bine spus, singura. Și mai ales, că mi-a fost dor de ea. Dar nu am făcut asta. În schimb, m-am îndreptat spre ușă și am deschis-o. Oricât de dor mi-a fost de ea, trebuia să fiu puternică. Dacă o să găsească din nou un motiv pentru care să plece? Dacă aveam să rămân din nou singură? Oamenii nu se schimbă. Iar eu una, nu eram pregătită să trec prin aceleași lucruri din nou.

     Nu voiam asta.

   — Ești sigură, Sky?

    Am înghițit în sec și am întors capul. Îmi venea să plâng.

   — Foarte sigură. Poți pleca.

     Nici ea nu era în cea mai perfectă imagine. Își așează buzele într-o linie dreaptă, apoi iese pe ușă.

     Mai rămân câteva secunde în locul în care eram, apoi intru înăuntru și închid.

     Shadow ridică capul spre mine, parcă încurajându-mă să stau puternică. Voiam să fac asta. Dar, lacrimile care au alunecat pe obrajii mei nu mi-au cerut voie.

     După temele pe care le-am avut de făcut ziua trecută, am adormit. Nici măcar nu știu dacă este scris totul corect. Temele au fost singurul lucru la care nu m-am putut gândi. Dar, mai bine să vadă profesorul ca am încercat.

     Când îmi veni rândul la cantină, am cerut doar un burger. Nu îmi era foame, dar trebuia să bag ceva în mine. Și, cei de aici trebuiau și ei să vadă că nu am nicio problemă cu locul ăsta, și că nu mi-e frică de nimic. Că puteam să absolv. Că Sky cea veche a dispărut.

     Cel puțin, asta voiam să cred.

   — Bună, Sky!

     Aproape am scăpat tava din mâini când Hunter apăru lângă mine.

   — Hei!

     Imaginea lui Adam îmi apăru în minte pentru câteva secunde.

   — Ce faci aici?

    Îmi arcuiesc o sprânceană, apoi ridic ușor tava spre el. Își așează buzele într-o linie dreaptă și se scarpină ușor cu mâna la ceafa. 1-0 pentru mine?