~ Parteneri? ~ (bxb)

Capitolul 26

*Tomoe pov. *

Am ieșit din palat iar Natsume a ajuns in dreptul meu. Mi-am înăbușit un căscat iar el pufni amuzat. Am strans din buze si m-am încruntat la el.

-Ce asa amuzant? Intreb iar el ma privi cu ochi sai rosi sangerii.

-Esti obosit, nu? Tot mai incerci sa ascunzi asta de mine? De la stările tale pana la sentimente? Întreabă amuzat iar eu imi mușc agitat buza de jos.

-Nu stiu la ce te referi, Nat-su-me sen-pai. Spun eu amuzat iar el chicoti.

-Nu-mi spune asa. Tie nu-ti sunt superior. In nicio privinta din păcate... Spune iar eu il lovesc usor in umar semn ca am inteles aluzia iar el chicoti. Bine, bine. Ce vorbeai cu Mekage?

-Nimic din ce ar trebuie sa sti. Raspund si dau agitata din urechi cand imi amintesc ce a spus Mekage si imi intorc privirea aurie in alta parte.

-Esti sigur ca nu avea legatura cu mine?  Intreaba plescaiind din buze gesticulând din mâini iar eu imi impreunez mainile la spate incercand sa-mi potolesc urechile ce parca nu ma ascultau. Si... De ce esti agitat?

-Nu sunt. De as fi pana la urma? Intreb ne mai suportand cum urechile se misca si dau sa-mi duc mana la urechea dreapta dar mi-o lua înainte.

-Dap. Cum zici tu. De ce nu te-am crede pana la urma?  Spuse el punând accent pe ultimele cuvinte ce le-am spus si eu si chicoti masandu-mi acel loc uitandu-se in ochi mei iar eu m-am lăsat mai moale. Nu-i ca si cum acum multi ani m-ai infruntat desi aveai dureri. Nu-i ca si cum mereu cand erai obosit nu spuneai. Nu-i ca si cum iti ascunzi mereu oboseala asa cum faci acum. Continua iar eu m-am încordat din nou sub privirea sa amuzata insa nu isi lasa mana din parul meu chiar daca urechile nu mi se mai miscau. Iar te-ai încordat. De ce iti ascunzi mereu sentimentele si stările? Adica... Cand te doare, somn, foame sau pur si simplu te simți rău? 

-Nu fac asta. Sunt bine. Ți se pare ca am ceva? Uite! Nu am răni. Sunt perfect in regulă. Spun arătând spre mâini astfel retragandu-ma din atingerea sa.

-Nu, nu esti. Ceva te supără si nu încerca sa negi. Spune iar eu ma dau un pas mai in spate. Te ingrijorezi atat de mult pentru ceilalți încât abia daca te intrebi "dar eu sunt bine?" . Continuă el serios iar eu simt cum inima imi bate mai tare.

Ce pot face pana la urmă? Suntem deja in padurea deci nu ne putea auzi nimeni.

-Ciudat, nu? Pufnesc eu amuzat iar el ma privi confuz. Desi niciodată nu ti-am spus ce ma deranjează sau supără stiai mereu de ce aveam nevoie. Cum reuseai? Intreb deodată curios.

-Pai ma pricep la citit persoane. Mai ales cand vine vorba de tine. Plus ca-ti stiu punctele slabe. Si apoi... Cândva ai zis ca simpla mea prezenta te linișteste. Spune el zambind multumit iar eu ma strâmb. Insa de data asta vreau sa-mi spui tu nu sa ghicesc eu. Macar o data in viata asta. Te rog... Spune el inchizand ochi si ținând mainile ca la rugăciune facandu-ma sa zambesc din coltul guri.

-E a doua oară cand imi spui "te rog". Constat eu iar el deschise un ochi.

-Nu te obisnui. Spune repede si inchide inapoi ochi. Te rog... Continuă el pe un ton copilaros.

-E faza că... Nu, nu pot face asta. Suna ca si cum m-as plânge. Spun eu repede iar el imi lua mainile in ale lui privindu-ma in ochi intens facandu-ma sa inghit in sec si mi-am muscat obrazul din interior. Nu... Am constatat pana acum... Incerc au sa-mi gasesc cuvintele dar imi era destul de greu avand in vedere ca nu mai facusem asta niciodata. Cat de mult imi lipseste Clanul Sangelui. Gata am spus-o! Spun eu apoi repede ridicand mâinile in sus in semn de predare.