M-am tot gândit, și nu o dată,
Cui merită să-ți dai iubirea?
În lumea neînduplecată,
Când te pândește despărțirea...Cui merită să-i dai crezare
În tot ce spune și trăiește?
Că-n drum, la orice pas apare
Un om care dezamăgește...Atâtea frunze amorțite
Se veștejesc profund în noi-
În sufletele mici, chircite-
Și ne simțim atât de goi!Îmbrățișăm o clipă, poate
Și-o veșnicie noi urâm.
Mai merită trăite toate,
Dacă pe oameni nu-i iubim?Așa cum suntem - doar defecte -
Ne mai iubește Dumnezeu.
Cui merită? Nimeni vreodată.
Și nu am meritat nici eu.El m-a iubit din prima clipă,
Chiar de știa din ce-s făcut.
N-am merită nicio secundă.
El m-a iubit de la început.Cui merită să-ți dai iubirea?
Celui ce te-a iubit întâi.
Când nu erai pe lume nimeni,
Era iubirea Tatălui.Versuri: Tabita Curaciuc
tabitacuraciuc
CITEȘTI
Frânturi de suflet
PoetryO colecție de poezii creștine. Cartea este scrisă în colaborare de către membrii acestei comunități. © Toate drepturile rezervate membrilor Comunității Creștine, 2018