Frânturi de suflet

Mă voi întoarce într-o zi acasă

Mă voi întoarce într-o zi acasă
În țara mea, la casa părintească,
Pe drum de cer, prin fum si pribegii,
Apropierea ei să mă sfințească...

Mă voi întoarce-acasă, în curând
Îl voi vedea pe Tatăl și pe-ai mei.
Ah, nu mă mai apasă niciun gând
Decât să fiu acasă lângă ei!

Ma voi întoarce-acasă ca să pun
Piciorul meu pe neuitatul prag,
Să-ngenunchez acolo și să spun
„Adio!" Soartei mele de pribeag.

Chiar nu voi mai lăsa pentru nimic
Lumina și ferestrele dintâi,
Ci voi avea atuncea, cât de mic,
Un loc în Univers și-un căpătâi...

Mi-e dor de casa noastră și de frații
Ce-au plâns răniți, cu fețele în palme,
Când, încrezut de numeroase spații,
Am coborât în lumea de sudalme.

Mi-e dor de vatra noastră înstelată
Și de iubirea fratelui mai mare,
Gradin-aceea, s-o mai văd odată,
Acolo sus, la marea sărbătoare!

Mă voi întoarce, auzi? Mă voi întoarce,
Așa olog târându-mă-n genunchi.
Și ultima putere mi-o voi stoarce,
Vestindu-mi bucuria din rărunchi.

În ziua-ceea nu voi întreba
Pe nimeni de nimic, ci mă voi duce,
Pe orice drum deschis în fața mea,
Pe urmele de oi și pe la cruce.

Și voi ajunge-acasă lângă Tata,
La masa bucuriilor dintâi
De-un ultim drum sunt fericit și, gata,
Iar tu, planetă neagr,-ai să rămâi!

Căci mi s-au dat aripi de porumbel,
Să zbor mai sus de lumea ta de sânge:
La Tatăl armoniilor, la El,
Unde în veci de veci nu voi mai plânge.

Ci voi cânta cu inima, cu gura,
Cu mâinile pe harfă lunecând,
Un snop de laude îmi va fi făptura,
La tronul nemuririi, în curând!

Autor: Valerica Gherzan
Text: strugariucamelia