Frânturi de suflet

Smochinul fără roadă

Se vede parcă o grădină
Și Doi care-au venit s-o vadă;
Priviți Vierul și Stăpânul
Privind smochinul fără roadă.

– Îl văd cu frunze, văd că-i verde,
Îl văd c-ar fi destul de mare...
Dar, vai, căutând să vadă roade,
Coroana lui roadă nu are.

– Ca să te țin Eu în grădină
Ca pe o tufă, să-Mi umbrești locul?
Am să te tai! strigă Stăpânul.
Mai bine să te ardă focul!

Și când Stăpânul se rotește 
Să-l taie, cum Își are-n plan,
Se-aude-un glas ce mijlocește
Să-l mai îngăduie un an.

Priviți cu ce rugă fierbinte 
Începe Fiul să-L oprească:
– Mai lasă-l înc-un an, Părinte,
Doar de l-oi face să rodească!

– Cum poți să porți în Tine gândul
Ca înc-un an să-l mai susțin,
Când, iată, sunt trei ani de-a rândul
De când tot sterp și gol îl știu?

Și pot să treacă multe,
Că tot nu va scăpa de foc!
De ce să nu-l tăiem, mai bine,
Și să plantăm altul în loc?

– Mai lasă-l anul ăsta, Tată!
Doar de-oi putea sa-l scap de vină.
Că am să-ncerc să-l curăț roată
Și-i pun gunoi la rădăcină!

Mai lasă-l înc-un an, Părinte,
Ca Mâna Mea să-l îngrijească,
Că am să fac tot ce-i posibil
Doar de l-oi face să rodească...

Stăpânul Îi primise planul
Minunatului Mijlocitor
Și iar s-a pus să urmărească 
Smochinul cel neroditor.
           
***  

Fraților, priviți acum grădina!
Și-apoi priviți și pe cei Doi...
Nu suntem, oare, noi de vină?
Nu-i, oare, vorba despre noi?

Nu ești tu plantat în lume
În via Tatălui cel Sfânt?
Nu ești tu smochinul care 
Stai fără roadă pe pământ?

Nu ești tu smochinul care
De-atâția ani nu mai rodești?
Nu-i oare anul de-ndurare
Acesta-n care tu trăiești?

Spune tu: e prima oară?
Și astăzi ești avertizat
Schimbă-ți viața ta îndată,
Că dacă nu vei fi tăiat!

Gândește-te câți ani Stăpânul
Tot fără roadă te-a găsit...
O, fi-vei tu ca și smochinul?
Sau poate mult te-ai învechit...

Și-n anii toți pierduți, creștine,
În câte zile de necaz,
De câte ori n-ai zis în tine:
„Viața mea-i tăiată azi!” 

Prin câte curse, accidente,
Prin câte valuri n-ai trecut?
Gândește-te-n câte momente
N-ai zis „De astăzi sunt pierdut!”

De câte ori vedeai pieirea
La lucru, acasă sau pe cale;
De câte ori n-a fost securea
La rădăcina vieții tale?

În câte clipe din viață 
Parc-ai fost ferit de-o Mână
Să nu-ți cadă ceva în față
Sau să te lovească-n urmă...

 Și-ai auzit șoptindu-ți Graiul: 
– Ți-a fost scăparea pusă-n plan!
Căci îți șoptea chiar și instinctul:
„Mai lasă-l, Tată, înc-un an!”

Din miile de-avertismente 
Ce se îndreaptă către tine,
O, spune, ai luat aminte?
O, spune, te-ai întors, creștine?

Privește-n urma vieții tale,
A anilor ce-ai îngropat,
Privește-ți ramurile goale
Și totuși, El nu te-a tăiat...

Gândește-te, un an de probă,
Deci să începi cu fapte noi!
Întoarce-te, o frate dragă,
Sa poți să fi un nou altoi!

Să nu rămâi ca și smochinul,
Ce focul pentru el e-n plan,
Că ar putea veni Stăpânul
Chiar într-o zi din acest an!

Și nu e scris c-o să mai fie
În ziua mare un alt loc –
Ori vei trăi o veșnicie,
Ori vei fi smuls și ars în foc!

Abia atunci a ta ființă
Va regreta că n-a dat rod,
Când vei fi scos pe totdeauna 
Din slava-mpărăției Lui!

***

Fraților, priviți acum grădina!
Și-apoi priviți și pe cei Doi...
Nu suntem, oare, noi de vină?
Nu-i, oare, vorba despre noi?

             
  Autor: necunoscut
                 Audio: Ioan Mihai
                 Text: strugariucamelia