Frânturi de suflet

Poem - Imnul Martirilor

Au fost pe lume mulți martiri
Chiar Biblia ne spune bine
Că nu-s doar vorbe sau amare amintiri
E adevăr, se înțelege de la sine.

În lumea veche odată mai demult
Creștinii au plătit cu sânge.
Viața lor a fost un greu tumult
De-ai știi cu-adevărat, ai plânge.

Arenele romane atâția-au omorât
În nepăsare, viața le-a fost luată
Trupul fără vlaga a fost doborât
Dar sus în cer va fi încoronată.

Privim cu dor în urma noastră
La ucenicii ce greu au suferit
Cu ochii îndreptați spre zarea cea albastră
Ei au murit, în mod atât de diferit!

Din rândul lor și Iacov face parte
Irod, cu sabia, viața i-a luat
Mânia unui împart desparte
Un ordin, o poruncă ce atunci s-a dat.

Urmat de el, vine și Petru
Ce crucea a simțit în coasta sa
Și cuiele au fost la diametru
Nimic n-a zis pentru credința sa.

Și Ștefan a fost unul dintre ei
Cu pietre grele a fost batjocorit
Când gloata fără niciun temei
L-au omorât, pe-un loc bătătorit.

El plin de Duh mai mult striga
Și mijlocea pentru iertare
În ceasul-acela chiar că naviga
Spre străzi de aur, în lunga depărtare.

"Văd cerul sus deschis" el a strigat,
"Și pe Fiul lui Dumnezeu la dreapta"
Isus Hristos chiar însuși S-a rugat
La ucenic ca să-i deschidă poarta.

Și-atunci când pietrele loveau mai tare
Duhul mai înfocat striga la Domnul
El mulțumea adânc pentru răscumpărare
Și-apoi, subit, l-a cuprins somnul.

Ioan plătește și el prețul
Pe-o farfurie capul e adus
Irod se teme de disprețul
Celor chemați, de-aceea s-a supus.

În temnița de jos, la rece,
Cu capul rezemat sta umilit.
El nu știa ce se petrece
Și planul mârșav întocmit.

Cum pentru-un dans și-un cântec de fecioară
Răsplată chiar pe capul lui s-a pus
Și-a trebuit chiar el să moară,
Că legea de mai sus așa spus.

Dar n-a fost mare forfotă-n palat 
El bucuros a acceptat sentința.
Când zorii unei zile s-au îngânat
Demult, el a plătit credința.

Și-așa la rând chiar mulți s-au dus
Murit-au oamenii-n durere
Ei au plătit amar, în chin nespus
Știind că-acasă va fi mângâiere.

Atâtea generații-au fost de-atunci
Și cât amar de timp s-a terminat.
Dar oamenii au plătit pentru porunci
Rămas-au mărturii demne de urmat.

Tăiați în două chiar cu fierăstrăul
Măcelăriți adânc în carne vie
N-au dat-napoi când a venit călăul
Ci-au așteptat tăcuți din nou ca să învie.

Unii-au gustat licoare otrăvitoare
Și trupul vătămat deloc n-a fost.
Căci jertfa Domnului Isus, izbăvitoare
Ea i-a ferit, i-a pus la adăpost.

Familii-ntregi s-au despărțit unii de alții
Pe drumuri au rămas plângând cu jale
S-au dus a noastre mame, chiar și tații
Insă ei tot credeau în vremea de eliberare.

Bătăi, torturi și prigoniri adesea
Ascunși prin casele de la subsol
Se adunau creștinii, nădejdea nu îi părăsea
Și adunarea era-ntr-un demisol.

Acolo, harul se cobora ca niciodată
Prin limbi de foc toți proroceau.
Acasă duși nu se duceau vreodată
Deși batjocorile nelipsite-i așteptau.

Arenele romane ca mărturie vie stau
Sub piatra rece au-plâns creștinii
Atunci când prin cântare ei se manifestau
Râdea mulțimea-n înfiorată, precum câinii.