„Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ și a ascuns acolo banii stăpânului său." (Matei 25:18)
Ca în oricare domeniu, în viață, pe planetă,
slujba de-a sluji la timp fiecăruia-i revine,
dar leneșul, rob netrebnic, își face scuză cochetă
și se minte, lăcrimând: „Nu am niciun dar în mine!"Dar în timp ce unii-n scuze își duc viața parazită,
alții-mpart oricând bucate, fac lucrul cu transpirație,
și consumatorii stau într-o stare adormită -
rezemați pe spătar moale - fără nicio ocupație.Alții, caracter ca Toma, așteaptă minuni din slavă,
să-i cheme și pe ei Domnul, ca pe Moise, printr-un rug;
pân' atunci ei își declară trupul și mintea bolnavă,
dar zilnic 'și-așează gâtul sub a leneviei jug...Unii-și pun talantul bine, adânc îngropat în praf,
inconștienți că nu oricine primește-asemenea har,
nu fac nici comerț cu el și nu-l dau nici la zaraf,
dar se pricep să-l ascundă și să-l lege în ștergar.
CITEȘTI
Frânturi de suflet
PoetryO colecție de poezii creștine. Cartea este scrisă în colaborare de către membrii acestei comunități. © Toate drepturile rezervate membrilor Comunității Creștine, 2018